Guvernul a adoptat o hotărâre prin care introduce noi măsuri de simplificare în asistența socială, printre care reducerea numărului de dosare de cerere a ajutorului social și eliminarea burselor școlare din categoria veniturilor care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de beneficii sociale, scrie Mediafax.Potrivit noilor măsuri, pentru obținerea venitului minim garantat și a alocației pentru susținerea familiei solicitantul va depune un singur dosar iar în cazul în care inițial se stabilește dreptul la venit minim garantat și ulterior apare un copil în familie, solicitându-se alocația pentru susținerea familie, nu va mai fi necesară întocmirea unui nou dosar.De asemenea, numărul de documente necesare scade de la 52 de acte ce se obțineau de la 7-9 instituții, la 15-17, diminuându-se în acest fel și costurile suportate de beneficiar și timpul petrecut pentru obținerea documentelor.





