Înainte de proiectarea pentru jurnaliști a celei de-a treia părți din seria „X-Men”, la festivalul de la Cannes, organizatorii au luat măsuri extreme de securitate pentru a împiedica piratarea pe Internet a acestui film, transmite AFP.
„X-Men: Ultima confruntare”, cu Halle Berry și Hugh Jackman în rolurile principale, a fost proiectat pentru jurnaliști vineri seara, cu trei zile înainte de prezentarea sa în afara competiției de la Cannes. Jurnaliștii au fost controlați foarte atent de forțele de ordine, gențile au fost verificate la intrarea în sala de cinema, pentru ca producătorii să se asigure că nici un spectator nu a intrat cu camera video sau aparatul de fotografiat.
Cinci gardieni au fost prezenți în sală în timpul proiectării, pentru a împiedica filmarea sau fotografierea scenelor de pe ecran.
Înainte de începerea filmului, persoanele care au fost văzute că trimit mesaje de pe telefoanele mobile au fost rugate în mod politicos să le închidă, deoarece marea majoritate a acestora pot funcționa ca aparat de fotografiat sau cameră video.