Primăria Suceava a solicitat, printr-o adresă oficială, firmelor ce execută lucrări de reabilitare a rețelei de termoficare din municipiu să comunice zonele în care acestea nu au reușit aducerea terenului la starea inițială.
Municipalitatea intenționează ca, până vineri, să întocmească o listă a zonelor care încă reprezintă potențiale pericole pentru șoferii și pietonii din Suceava.
„Lucrările începute și nefinalizate, neasfaltate și nebetonate, vor fi, obligatoriu, semnalizate. Indiferent dacă vorbim despre străzi, alei sau trotuare, în aceste zone vor fi montate indicatoare de avertizare, pentru ca accidentele să poată fi evitate, mai ales că se apropie sărbătorile de iarnă”, a declarat viceprimarul Angela Zarojanu.
Potrivit responsabilului de proiect din cadrul Primăriei Suceava, Valentin Marchitan, în ciuda promisiunilor făcute de firmele de construcții, mai există zone din municipiu unde lucrările nu au fost finalizate.
Cea mai vulnerabilă, din acest punct de vedere, este zona centrală, strada Armenească, unde lucrările sunt departe de a se fi încheiat, și străzile Petru Rareș și Dragoș Vodă, pe o porțiune a trotuarului.
Prăpăd este și între blocurile din Suceava, mai ales în Centru, în preajma Punctului Termic A1, zonă cuprinsă între bulevardul Ștefan cel Mare și strada Alexandru cel Bun, dar și în cartierul Cuza Vodă III. Se lucrează încă și la refacerea zonelor verzi din Obcini, în zona Premier, și din cartierul George Enescu, lângă Punctul Termic 4/2.