– Orice adeverință medicală pe care elevul o prezintă dirigintelui trebuie să poarte, pe lângă semnătura și parafa medicului care a completat-o, și semnătura medicului școlii
– „Există semnale că școlarii intră în posesia unor adeverințe medicale false, făcute pe calculator și comercializate printre elevi, susține directorul Liceului Economic, Corneliu Romașcu
Pentru ca elevii să nu fie tentați să lipsească de la ore, iar apoi să-și motiveze absențele procurându-și scutiri medicale false, realizate pe calculator și cumpărate de la colegi, în multe școli din Suceava, traseul adeverințelor medicale este reglementat în regulamentul de ordine internă. Astfel, orice adeverință medicală pe care elevul o prezintă dirigintelui pentru motivarea absențelor nu poate fi adusă mai târziu de șapte zile de la eliberarea ei, și trebuie să poarte, pe lângă semnătura și parafa medicului care a completat-o, și semnătura medicului școlii. În unele cazuri, regulamentele interne ale instituțiilor de învățământ sunt și mai restrictive în acest sens, și adeverințele medicale nu sunt valabile până ce nu sunt însoțite și de semnătura directorului școlii. La Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, orice scutire medicală prezentată de elev pentru motivarea absențelor trebuie contrasemnată de către medicul școlii, însă chiar și așa, directorul școlii, Corneliu Romașcu (foto), a declarat că „există semnale că școlarii intră în posesia unor adeverințe medicale false, făcute pe calculator și comercializate printre elevi, la niște sume foarte mici, de 1-1,5 lei”. Corenliu Romașcu a declarat că în urmă cu ceva vreme în școală a fost identificată o astfel de scutite medicală falsă. „Era eliberată la un cabinet medical din Gura Humorului, iar la o verificare făcută acolo s-a dovedit că adeverința era falsă”, a mai spus Corneliu Romașcu. Cu toate că există semnale că elevii apelează la colegi de-ai lor care se ocupă de realizarea scutirilor pe calculator, sau că elevii obțin de la unii medici scutiri contra cost, directorul Corneliu Romașcu susține că „este imposibil să verificăm toate scutirile pe care le primim de la elevi, ar trebui să umblăm prin toate cabinetele din județ, de aceea s-a introdus obligativitatea contrasemnării lor de către medicul școlii”. Pentru că legea învățământului permite părinților să-și învoiască de la școală copiii pentru o perioadă de cinci zile într-un an școlar, și pentru că elevii cunosc acest lucru, au fost și situații în care aceștia s-au prezentat cu cereri în numele părinților, prin care solicitau învoirea sau motivarea absențelor. Majoritatea școlilor din județ nu acceptă însă aceste cereri, decât dacă sunt aduse de părinte, date dirigintelui, și semnate de către directorul instituției de învățământ. „Nu acceptăm cereri formulate de părinte și aduse de către elevi. Părintele trebuie să aducă personal cererea, iar în situații de absentare din cauza unui deces în familie, la motivarea absențelor cerem certificatul de deces”, a declarat directorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, Lucian Lungu.
– La Colegiul „Petru Mușat” sunt acceptate doar scutirile eliberate de medicii de familie ai elevilor
Și la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din Suceava s-au impus măsuri speciale pentru prevenirea utilizării de scutiri false în rândul elevilor. Astfel, potrivit directorului adjunct al școlii, Elvira Georgescu, „diriginții motivează absențele doar pe baza scutirilor medicale eliberate de către medicul de familie. Dacă este urgență sau internare, se acceptă și de la spital, dar în caz de răceli sau boli ușoare, numai de la medicul de familie”. Și la această școală au fost în anii trecuți o serie de incidente, când elevii au fost depistați că au adus scutiri false pentru a li se motiva absențele, motiv pentru care regulamentul de ordine interioară impune o serie de restricții în acest sens. Același lucru s-a întâmplat și la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” din Suceava, când câțiva elevi au fost prinși că și-au completat singuri adeverințele medicale, motiv pentru care și la această unitate de învățământ s-a introdus obligativitatea contrasemnării scutirilor și de către medicul sau asistentul medical de la cabinetul școlar. „Orice scutire adusă dirigintelui este valabilă numai semnată și de la cabinetul școlar, iar în cazul cererilor aduse de părinți, motivarea absențelor elevilor se face numai cu semnătura și aprobarea mea”, a declarat directorul Colegiului Tehnic „Samuil Isopescul”, Michaella Melinte. Deși școlile și-au luat măsurile de precauție pentru a stopa falsificarea scutirilor, un profesor din Câmpulung Moldovenesc a reușit ca în doar trei ani și de la o singură clasă de elevi, să „colecționeze” aproximativ 200 de adeverințe medicale false.





