Audit energetic

Măsuri de eliminare a pierderilor de căldură din locuințe

Sucevenii ar putea plăti facturi mult mai mici pentru încălzirea locuințelor, dacă ar ști care sunt zonele cu cele mai mari pierderi de căldură ale apartamentelor în care locuiesc și ar afla ce trebuie să facă pentru a le diminua cât mai mult.
“Oamenii nu își dau seama cât de mult pierd prin faptul că nu și-au izolat termic apartamentele. În majoritatea cazurilor, facturile la căldură ar putea fi reduse la jumătate, dacă se iau toate măsurile necesare. Tocmai de aceea, reabilitarea termică a blocurilor ar trebui văzută ca o investiție, nu ca o cheltuială, pentru că au numai de câștigat”, a declarat viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, care a adăugat că, de anul viitor, sucevenii vor putea găsi specialiști în auditarea termică a clădirilor în cadrul Primăriei.
“Pentru a veni în întimpinarea necesităților sucevenilor, care vor avea nevoie de certificate de audit termic pentru a-și vinde apartamentele la prețuri cît mai bune, pentru a le crește valoarea de piață, dar să își asigure și un confort sporit, la prețuri cât mai mici, am îndemnat mai mulți specialiști în urbanism din Primărie să urmeze cursurile de auditori energetici. Cred că sunt primii auditori energetici acreditați din Suceava, care le pot expertiza clădirile sucevenilor interesați de reabilitarea termică”, a adăugat Angela Zarojanu.
Odată identificate punctele slabe ale unui bloc, adică zonele unde se pierde cel mai mult căldura, auditorii energetici vor întocmi o listă a măsurilor minimale și a celor maximale de reabilitare termică, în funcție de acestea fiind determinate și costurile totale ale operațiunii de reabilitare termică.
Aceasta poate fi făcută atât prin programul guvernamental, prin care locatarii au de plătit 33% din valoarea lucrărilor, cât și integral din banii locatarilor, dacă doresc să beneficieze cât mai curând de beneficiile reabilitării termice, care implică și o refacere a fațadei blocului.

Recomandări

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității

Investiție de aproape 11 milioane de lei pentru modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc

Florin Pușcașu îi cere premierului prezentarea în Parlament a măsurilor de liberalizare a prețului la gaze care să nu ducă la creșterea facturilor