Peste 400 de suceveni au beneficiat, ieri, de măsurarea gratuită a glicemiei, în cadrul unei acțiuni organizate de Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, prin Centrul Județean Antidiabetic, în parteneriat cu Federația Asociațiilor Diabeticilor din România (FADR). Evenimentul a fost organizat pentru a marca Ziua Mondială a Diabetului, sub sloganul „Diabetul și familia” și având ca simbol un cerc albastru. Participanții au primit, de asemenea, consiliere în ceea ce privește depistarea precoce a simptomelor de diabet și au avut la dispoziție, din partea organizatorilor, și o masă încărcată cu alimente recomandate pentru menținerea unei bune stări de sănătate. Coordonatorul Centrului Județean Antidiabetic Suceava, dr. Gabriela Crețeanu, a declarat că scopul acțiunii este, pe de o parte, să ofere o mai bună informare a persoanelor care suferă de diabet, dar și de implicare și de informare a publicului larg asupra semnelor precoce de diabet, a complicațiilor acestei boli, modalitatea de prevenire a diabetului zaharat tip 2 și a complicațiilor sale. „Dorim să atragem atenția asupra acestei mari epidemii”, a declarat dr. Crețeanu. Ea a explicat că diabetul, prin consecințele sale, respectiv afectarea vaselor de sânge, a nervilor, a inimii, a rinichilor și ochilor, provoacă frecvent invalidizarea persoanelor active, cu vârsta între 40 și 50 de ani, apte de muncă. De asemenea, costul întreținerii bolnavilor invalidizați prin diabet este de până la 10 ori mai mare decât cheltuielile necesare pentru tratamentul eficient și îngrijirile medicale acordate acestor pacienți. Medicul a atras atenția asupra factorilor de risc în privința diabetului – predispoziția genetică, hipertensiunea arterială, supraponderabilitatea, obezitatea, fumatul, stresul, consumul excesiv de alcool, sedentarismul, nutriția dezechilibrată etc.
Dr. Gabriela Crețeanu a atras atenția că diabetul poate afecta orice familie și, deoarece este o afecțiune care nu dă niciun simptom, este foarte important să ne testăm, măcar o dată pe an. În momentul în care un membru al unei familii este diagnosticat cu diabet, se schimbă radical nu doar viața acestuia, ci a întregii familii, de unde și sloganul campaniei din acest an și de anul viitor, „Diabetul și familia”. „Conștientizarea semnelor, a simptomelor și a factorilor de risc pentru toate tipurile de diabet sunt vitale pentru detectarea precoce a bolii, ale cărei complicații sunt dramatice”, a subliniat medicul diabetolog.
Vicepreședintele FSDR, Cristina Petruș: „Diabetul privește întreaga familie, nu doar bolnavul”
Dr. Crețeanu a mai atras atenția asupra incidenței îngrijorătoare a acestei boli cronice grave, inclusiv la copii și tineri, arătând că județele Suceava și Brașov sunt pe primul loc, la nivel național, ca număr de copii cu diabet, aproximativ 140.
Pentru aceștia, prin programul național de diabet, statul va asigura gratuit pompe de insulină și senzori de monitorizare a glicemiei. În județ, până acum au fost înregistrate 18 solicitări pentru senzori și cinci solicitări pentru pompe de insulină.
La rândul său, vicepreședintele FSDR, Cristina Petruș, a precizat că responsabilitatea terapiei unui bolnav de diabet este asupra întregii familii și de aceea programele de prevenție și educație sunt atât de importante. Ea a spus că a fost diagnosticată cu diabet de la vârsta de 18 ani și, de 17 ani, a învățat să trăiască cu această afecțiune. „Este o boală care vine pe neașteptate, dar cu foarte mult suport din partea echipei multidisciplinare și a familiei înveți să trăiești cu ea. Diabetul privește întreaga familie, nu doar bolnavul”, a mai spus Cristina Petruș.
Cei care au trecut ieri prin holul principal al Spitalului de Urgență au primit și pliante cu informații privind masa corporală normală, alimentația sănătoasă, limitarea în rația alimentară a glucidelor rafinate și grăsimilor, reducerea consumului de alcool și a băuturilor îndulcite, educarea sanitară a copiilor, promovarea activității fizice și a unui mod sănătos de viață. Bolnavilor cu diabet zaharat li s-a reamintit că trebuie să-și administreze la timp medicația prescrisă, să respecte regimul alimentar, să se adreseze cu regularitate pentru consultații la medicul de familie și la medicii specialiști. „Toate informațiile primite de la medicul diabetolog referitoare la investigațiile suplimentare, bilanț biologic, control cardiologic, neurologic, oftalmologic, un examen minuțios al piciorului, intră în primul examen al unui pacient nou diagnosticat cu diabet zaharat”, a mai spus dr. Gabriela Crețeanu.
Mai trebuie spus că România se situează printre statele cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat din Europa, cu 11,6%. Numărul românilor cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani care suferă de această afecțiune este de aproximativ două milioane de persoane.




