Frumusețe

Măști naturale pentru un chip luminos



Măști naturale pentru un chip luminos
Măști naturale pentru un chip luminos

Pentru tenurile uscate sunt recomandate infuziile cu nalbă de cultură și gălbenele, iar pentru cele grase, decoctul cu rădăcină de brusture.
Un chip cât mai luminos, mai atrăgător și mereu tânăr! Aceasta era deviza femeilor încă din Antichitatea romană. În zilele noastre, cosmetica este o industrie. Marii fabricanți ai produselor se grăbesc să împlinească dorințele frumoaselor acestui secol, marcat de stres și grabă, prin lansarea pe piață a noi produse. Prin utilizarea plantelor pe care natura generoasă ni le pune la dispoziție putem fi frumoase în fiecare zi fără costuri financiare semnificative.
Pornind de la procedeele aplicate (măști, loțiuni, creme) vom testa ce este mai avantajos pentru tenul nostru, în ideea că fiecare organism este un unicat.
În cosmetica feței, plantele, folosite sub formă de infuzie sau decoct, joacă un rol esențial în combaterea deshidratării, în special.
Pentru tenurile uscate se recomandă câteva plante care activează circulația periferică: florile de gălbenele folosite sub formă de compresă, aplicate pe o pânză de bumbac. Infuzia concentrată se prepară din 3 linguri de plantă la o cană de 200 ml de apă. După 10 minute, infuzia se filtrează și se aplică pe un ten curățat cu ajutorul compreselor. Tot sub formă de comprese, un efect incontestabil de redare a luminozității tenului îl are infuzia din nalbă de cultură. Ea se prepară din 3 linguri de flori la 200 ml apă.
Un amestec de plante compus din: flori de mușețel – 4 lingurițe, flori de salcâm – 3 lingurițe și levănțică – 2 lingurițe, preparat și folosit ca în exemplele anterioare, hidratează și destinde tenul după o zi agitată.
Pentru tenul gras, seboreic, fitoterapeuții recomandă plante bogate în uleiuri esențiale, taninuri și saponine. Ele au efecte calmante, astringente și antiseptice. Un decoct din rădăcini de brusture, 2 linguri la o cană de 200 ml de apă, este un exemplu ideal de compresă pentru aceste tipuri de ten. Rezultate bune oferă o infuzie din frunze de nuc preparată din 3 linguri de frunze la o cană de 200 ml apă. Aceleași comprese trebuie aplicate și pe gât și decolteu.
Creme cu vitamine pentru mâini
Mâinile reprezintă o „carte de vizită” pentru orice femeie. După folosirea produselor chimice utilizate în gospodărie, mâinile devin aspre, se înroșesc și își pierd suplețea. Pentru îngrijirea lor, fitoterapeuții recomandă o pastă realizată din ulei de măsline, ulei de susan, miere și pudră de talc (în cantități egale). O altă rețetă cu efecte de catifelare se realizează din: suc de roșii –
3 linguri, ulei de măsline –
4 linguri, smântână grasă –
2 linguri și tărâțe de grâu –
2 linguri. Pasta aceasta se aplică seara pe mâinile curățate cu suc de fructe – struguri, pere sau piersică.
Sursa: www.adevarul.ro



Recomandări