Măști, dezinfectant și mănuși, la farmaciile din Bosanci

Primarul comunei, Neculai Miron
Primarul comunei, Neculai Miron

Cele două farmacii din comuna Bosanci au la vânzare măști faciale, dezinfectant și mănuși de unică folosință, a declarat, miercuri, primarul comunei, Neculai Miron.
Acesta a spus că cele două farmacii din comună sunt deschise și oamenii au de unde cumpăra materiale de protecție. De asemenea, primarul a afirmat că în comună s-a făcut dezinfecție, iar la primărie există dezinfectant și măști pentru personalul care lucrează. „Nu sunt probleme deocamdată”, a declarat primarul.
Conform acestuia, în Bosanci sunt maximum 10 persoane confirmate pozitiv, dintre care una este un salariat al Spitalului de Urgență Suceava. O situație exactă nu există deoarece nici DSP, nici persoanele respective nu au comunicat oficial la primărie acest lucru. În autoizolare la domiciliu sunt 70 de persoane, iar 20 sunt pe lista persoanelor vulnerabile. Pentru acestea, afirmă primarul, sprijinul constă în efectuarea cumpărăturilor, pentru că „Bosanci este o comună bogată, oamenii nu au nevoie de sprijin financiar”.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Ambasada Israelului susține dezvoltarea colaborării cu Suceava în cercetare, medicină, educație și turism

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină