Mastectomia Angelinei Jolie, un secret și față de familie



Angelina Jolie, care a dezvăluit în această săptămână că a suferit o dublă mastectomie pentru a preveni riscul de cancer la sân, a păstrat secretă decizia sa față de oricine din familie în afară de logodnicul său, Brad Pitt. Inclusiv tatăl actriței a aflat de pe internet, dar și-a exprimat admirația, asemenea celorlalte rude apropiate, față de felul în care Angelina a tratat problema.
Actrița și regizoarea a fost extrem de discretă în privința mastectomiei duble suferite, menținându-și secrete starea de sănătate și decizia luată chiar și față de tatăl ei, scrie Daily Mail.
Actorul Jon Voight a aflat online de hotărârea fiicei sale, din editorialul pe care aceasta l-a scris în The New York Times, fiind cu atât mai surprins cu cât o văzuse cu două zile în urmă și totul părea în regulă.
„Dragostea și admirația pentru fiica mea nu pot fi explicate în cuvinte”, a declarat el pentru The New York Daily News. „Am văzut-o acum două zile împreună cu fiul meu Jamie. Ne-am întâlnit cu toții de ziua lui, cu ea și cu Brad. Dar nu am știut. Nu era deloc evident.”
„Am aflat [marți] dimineață. Am fost la fel de surprins ca oricine și profund impresionat de felul în care a tratat acest lucru. Este o persoană extraordinară (…).”
Actorul în vârstă de 74 de ani a spus că respectă „în totalitate” alegerea fiicei sale de a nu-i împărtăși decizia, adăugând că aceasta i-a explicat ce a însemnat întreaga procedură.
Mama lui Brad, Jane Pitt, i-a adus și ea un omagiu Angelinei, deși au existat de-a lungul timpului zvonuri privind relațiile tensionate dintre cele două.
„Suntem foarte mândri de Angie, acest lucru înseamnă atât de mult pentru familia noastră, în specialpentru nepoți. O iubim foarte mult”, a declarat Jane pentru revista People.
Fratele actriței, James Haven, și-a declarat și el admirația față de hotărârea Angelinei. „Sora mea, asemenea mamei noastre, și-a pus mereu copiii pe primul loc. Sunt foarte recunoscător că sunt fratele ei.”
Brad Pitt, în vârstă de 49 de ani, logodnicul Angelinei din 2005, s-a declarat încântat de faptul că aceasta și-a revenit complet din operație și că este dornică să trăiască o viață lungă și sănătoasă, alături de el și de copiii lor.
„Fiind martor direct la decizia ei, consider alegerea lui Angie, ca multe altele ale ei, pe deplin eroică. (…) Aceasta este o zi fericită pentru familia noastră”, a spus el într-o declarație pentru ziarul londonez Evening Standard.
La rândul ei, Angelina a vorbit despre susținerea primită în timpul tratamentului de la logodnicul ei și de la copii: Maddox, de 11 ani, Pax, de nouă, Zahara, de opt ani, Shiloh, de șase, și gemenii de patru ani Knox și Vivienne.
„Este reconfortant că nu observă nimic care să îi facă să se simtă jenați. Îmi pot vedea cicatricile mici și atât. Restul este doar ’mami’, la fel cum a fost tot timpul. Și ei știu că îi iubesc și că voi face totul ca să fiu alături de ei cât de mult pot.”
În contextul acestei decizii luate de Angelina privind sănătatea ei, o sursă apropiată a declarat pentru Daily Mailcă actrița este nerăbdătoare să se căsătorească.
„Angie râvnește la o nuntă, iar copiii vor neapărat o căsnicie și îi întreabă întruna pe Brad și Angie când va avea loc”, a declarat sursa citată de .
Cei doi nu au avut până acum planuri de nuntă din cauza programului încărcat al lui Brad, „prins în tumultul producției noului său film, World War Z”, dar Angelina a spus că „se va întâmpla mai curând mai degrabă decât mai târziu”, potrivit aceleiași surse, care a adăugat că este important pentru ei ca relația lor să fie oficială.
Cei doi s-au logodit în 2011, când Brad Pitt, în vârstă de 48 de ani, a recunoscut, la un eveniment de proiecție a filmului său Kiling Them Softly: „Primesc tot mai multă presiune de la copiii mei și e ceva ce aș vrea să fac în timpul vieții lor, dar simt și că a venit momentul. O să fie în curând. Am un sentiment bun în legătură cu asta.”
În ciuda speculațiilor din tabloide privind destinații pe care Angelina le dorește pentru nuntă, aceasta a spus în mai multe rânduri că i-ar plăcea să se căsătorească în una dintre țările pe care a ajuns să le cunoască prin munca ei de ambasador al Națiunilor Unite.
„Să mă căsătoresc în Bosnia, Haiti sau Cambodgia ar însemna să dau ceva înapoi către comunitatea globală. Ar putea suna pretențios pentru mulți, dar Angelina crede cu adevărat în nevoia de a urma acest scop. Este ceea ce-i direcționează munca de caritate și i-ar plăcea să incorporeze acest sentiment în viața ei personală”, a mai spus sursa.
Angelina, în vârstă de 37 de ani, a refuzat mai multe roluri, inclusiv în continuarea filmului „Salt”, pentru a urma un tratament invaziv de trei luni după ce a aflat că avea șanse de 87 la sută de a avea cancer la sân.