Victime colaterale

Mașinile unui vecin, distruse sub stive de lemne căzute din curtea deputatului Grosaru



Stiva de lemne s-a prăbușit peste mașinile din curtea vecinului lui Mircea Grosaru
Stiva de lemne s-a prăbușit peste mașinile din curtea vecinului lui Mircea Grosaru

Construcția gardului pe care deputatul Mircea Grosaru l-a ridicat în urmă cu câteva luni la vila de pe strada Cernăuți a creat și alte probleme în afara celor semnalate de muncitorii care spun că parlamentarul „a uitat” să le achite ultima tranșă de bani. Este vorba de o stivă de lemne care a căzut în curtea unui vecin și a distrus parțial două autoturisme, iar reparațiile nu au mai fost plătite integral de parlamentar.
Incidentul care a dus la distrugerea celor două autovehicule, o Dacia Logan și o Dacia Solenza, s-a petrecut în noaptea de Înviere. Pentru că lemnele din curtea familiei Grosaru nu erau așezate corespunzător, la un moment dat stiva s-a năruit. A căzut peste cele două autovehicule, provocând pagube importante.
„Am vorbit cu domnul Grosaru și dumnealui ne-a asigurat că va suporta toate cheltuielile. La Dacia Logan, devizul de lucrări a fost suportat în proporție de peste 50% de domnul Grosaru. Pentru Dacia Solenza, situația s-a schimbat radical. Ne-au plătit banii pentru parbriz și lunetă, pentru ca mai apoi să ne transmită că devizul de lucrări de circa 2.300 de lei i se pare prea mare și că, oricum, mașina este prea veche, din 2002, și nu are rost să o mai reparăm”, a mărturisit proprietara celor două autovehicule.
Fiul deputatului Grosaru: „Am plătit 5.000 de lei”
Ieri l-am sunat și pe deputatul Mircea Grosaru pentru a-i cere punctul de vedere referitor la acest subiect. Nu a răspuns la telefon pentru că e plecat din țară, așa încât am luat legătura cu fiul acestuia, Andi Grosaru.
Inițial, a spus că nu are de oferit nici un punct de vedere și că aceste articole despre familia sa i se par tendențioase.
Ulterior, a revenit și a precizat că proprietarii celor două autovehicule distruse au primit din partea familiei Grosaru suma de 5.000 de lei.
„Eu am dat 2.000 de lei, iar tatăl meu alți 3.000 de lei. În plus, proprietarii aveau asigurare și își puteau repara mașinile. Mai mult, legea spune că acel gard trebuia să-l facem împreună, așa că nu văd unde ar fi problemele reclamate. Mi se pare că Monitorul s-a transformat într-un fel de Poliție și anchetează ce se petrece la familia Grosaru”, a declarat vizibil deranjat fiul deputatului minorității italiene.
Proprietara autoturismelor neagă că ar fi primit acești bani și a spus că dacă lucrurile stau într-adevăr în acest fel, ar trebui să existe chitanțe și documente doveditoare.
Al doilea scandal în decurs de câteva zile
Acest scandal este al doilea în decurs de câteva zile. „Monitorul de Suceava” a scris luni despre faptul că deputatul Mircea Grosaru și-a construit un gard fără să le mai achite muncitorilor ultima tranșă de bani, în valoare de 8.200 de lei. Nemulțumirile celor cinci muncitori care au lucrat la construcția gardului timp de trei luni sunt susținute și de șeful unei firme de construcții, cel care i-a recomandat pe oameni.
Deși a cerut chitanțe și facturi care să dovedească aceste datorii, explicând că acel gard a fost ridicat cu firme de construcții și nu la negru, familia parlamentarului a depus luni o plângere penală împotriva administratorului care susține versiunea muncitorilor. În acea plângere, soția deputatului Mircea Grosaru îi acuză pe administrator și pe cei cinci muncitori că ar fi furat mai multe bunuri cu ocazia lucrărilor de construcție a gardului, suma totală a prejudiciului fiind de 3.000 de lei.


Stiva de lemne s-a prăbușit peste mașinile din curtea vecinului lui Mircea Grosaru
Stiva de lemne s-a prăbușit peste mașinile din curtea vecinului lui Mircea Grosaru
Stiva de lemne s-a prăbușit peste mașinile din curtea vecinului lui Mircea Grosaru
Stiva de lemne s-a prăbușit peste mașinile din curtea vecinului lui Mircea Grosaru