Prefectura Suceava va păstra garajele aflate acum în proprietatea Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat că în urma unor discuții avute la Guvernul României, garajele în care sunt parcate în momentul de față mașinile Prefecturii vor fi scoase de pe lista activelor ce urmează a fi scoase la vânzare odată cu hotelul și restaurantul Gloria. „Am primit promisiuni că aceste clădiri nu vor mai fi vândute. Consider că este o măsură înțeleaptă, pentru că era anormal să rămânem cu toate mașinile în stradă, după vânzarea hotelului Gloria. Asta în condițiile în care toate utilajele pentru întreținerea mașinilor proprii erau în aceste garaje”, a declarat prefectul Onofrei. El a adăugat că printr-o hotărâre care va fi emisă în perioada imediat următoare, Guvernul va aproba trecerea acestor garaje în proprietatea Prefecturii Suceava.
RA-APPS a demarat procedurile de vânzare a hotelului Gloria, situat în centrul municipiului Suceava, licitația urmând să aibă loc în data de 17 octombrie a.c.. Potrivit anunțului acestei instituții, vor fi scoase la vânzare hotelul și restaurantul Gloria, construcțiile conexe, precum și terenul aferent, în suprafață de peste 5.000 de metri pătrați, toate pentru prețul de 4 milioane de euro, fără TVA.





