Furturi în familie

Mașinile a doi frați, „topite” de o grupare de hoți, la un an distanță



Furturi în familie: Mașinile a doi frați, „topite” de o grupare de hoți, la un an distanță
Furturi în familie: Mașinile a doi frați, „topite” de o grupare de hoți, la un an distanță

Două autoutilitare Mercedes, mașinile a doi frați, au fost furate la adăpostul nopții, faptele petrecându-se la interval de puțin peste un an de zile. Mașinile au dispărut de parcă ar fi intrat în pământ, păgubiții fiind convinși că acestea au fost sustrase de hoți profesioniști, care le-au dezmembrat imediat și au vândut piesele pe bucăți. Din păcate, cel puțin până acum, poliția nu a reușit să facă prea multe, dosarele fiind înregistrate cu autori necunoscuți
În septembrie 2009, un microbuz marca Mercedes, abia adus din Germania, a dispărut din satul Soloneț, comuna Todirești, din curtea Lăcrămioarei Negrușer. Furtul s-a petrecut după miezul nopții, mașina fiind furată chiar din curtea familiei Negrușer, după ce hoții au deschis poarta și au profitat de faptul că mașina nu era încuiată. Păgubita spune că au fost persoane care i-au văzut autoutilitara imediat după furt, încadrată în față și în spate de alte două vehicule, însă din păcate nimeni nu a putut oferi detalii despre persoanele din interior ori numerele de înmatriculare ale mașinilor.
Cazul a ajuns pe masa polițiștilor specializați de la „Furturi Auto” însă, au precizat surse judiciare, cercetările nu au progresat aproape deloc.
Păgubita din acest caz și-a pierdut deja speranța că își va vedea mașina înapoi.
„Eu sunt sigură că o grupare de hoți din această zonă mi-a furat mașina, a dezmembrat-o și apoi a vândut piesele. Polițiștii mi-au spus că dosarul este în cercetare, însă altceva nimic concret”, s-a plâns femeia.
Trebuie spus că în același sat s-au mai comis și două spargeri de locuințe rămase cu autori necunoscuți, iar oamenii din sat sunt convinși că ar putea fi vorba de aceiași indivizi.
I-au furat autoutilitara, apoi au încercat să-i ia și tractorul
Un an mai târziu, pe 26 octombrie a.c., un nou furt al unei autoutilitare a fost comis de pe o proprietate aflată la limita dintre localitățile Cajvana și Arbore. Proprietar este chiar fratele Lăcrămioarei Negrușer. În cazul său, povestea este și mai complicată. În plină noapte, el a sesizat că i s-a furat un tractor din curte și a plecat în urmărirea hoțului care se afla la volanul acestuia. La un moment dat, hoțul a abandonat vehiculul și a dispărut la adăpostul întunericului. Ulterior, păgubitul a realizat că din curtea sa fusese furat și un Mercedes Sprinter. Reclamația de furt este instrumentată deocamdată de Poliția municipiului Rădăuți. Anchetatorii ne-au spus că cercetările se desfășoară cu greutate deoarece bărbatul a sesizat poliția abia a doua zi de la producerea furtului, mașina sustrasă putând ajunge foarte departe, astfel că indiciile din dosar sunt, cel puțin deocamdată, foarte puține.
Lovituri la pont, pregătite dinainte
Polițiștii evită să ofere prea multe detalii despre cercetările din cele două cazuri, însă admit că la mijloc ar putea fi vorba de aceiași autori, care, în mod aproape cert, au știut foarte bine cine le sunt victimele. Având în vedere faptul că au fost vizate mașini scumpe, aparținând unor oameni potenți financiar, este evident că autorii și-au pregătit acțiunile și au avut și un plan bine pus la punct privind ascunderea vehiculelor. Familia păgubită este convinsă că la mijloc este vorba de indivizi care și-au făcut „stagiul” prin Italia și Germania, după care, de câțiva ani, au revenit acasă, însă nu au cum acuza pe nimeni atâta timp cât Poliția nu a reușit să identifice nici măcar un suspect.