Mâzgă și zăpadă

Mașini în șanț și persoane rănite, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum

Mai multe persoane au ajuns la spital, iar autoturismele în care se aflau au ajuns cu roțile în sus, în șanț ori pe marginea drumului, din cauza condițiilor meteo din ultimele zile și, în principal, a neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu mâzgă și zăpadă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, seria evenimentelor de acest gen de la sfârșitul săptămânii trecute a început chiar vineri dimineață, când, în jurul orei 4:00, pe DN 2, în afara localității Dărmănești, un șofer din Botoșani s-a răsturnat cu mașina într-o curbă la stânga și s-a oprit direct în șanț. Șoferul a scăpat nevătămat, însă doi pasageri din mașina sa, Alexandru P., de 23 de ani, din municipiul Rădăuți, și Daniela G., de 24 de ani, din comuna Todirești, au necesitat între șapte-nouă zile de îngrijiri medicale.
Cu mașina răsturnată a ajuns și o tânără din județul Maramureș, Mihaela T., în vârstă de 35 de ani. Potrivit poliției, vineri dimineață, la ora 8:45, pe DN 17, în interiorul comunei Ciocănești, șoferița nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă și nu a mai putut controla direcția de mers.
În urma accidentului, un bărbat care se afla în autoturism, Alexa C., în vârstă de 54 de ani, din orașul Vișeu de Sus, a suferit leziuni ușoare.
Tot o tânără conducătoare auto a fost implicată într-un alt eveniment rutier, a cărui cauză a fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum.
Ana B., în vârstă de 24 de ani, din comuna Brodina, a intrat cu mașina în șanțul de pe marginea drumului, accidentul petrecându-se în noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopții, pe DN 2H, la ieșirea din Putna.

Recomandări

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie