Așa cum era de așteptat, prima ploaie serioasă a adus și probleme importante în municipiul Suceava. Ghinionul i-a lovit atât pe șoferi, cât și pietoni, cărora nu le rămâne altceva de făcut decât să se roage la Dumnezeu pentru ca ploile să nu mai continue.
Munca în bătaie de joc și semnalizările aproape inexistente la lucrările care se efectuează pe străzile din municipiul Suceava nu au rămas fără urmări.
Luni seară, după ploaia care a căzut în oraș, un șofer a avut proasta inspirație de a încerca să ajungă spre casă pe străzile din apropierea Prefecturii. A fost o alegere pe care nu o va uita prea curând, după ce mașina sa a intrat cu ambele roți din față într-un șanț săpat perpendicular în carosabil în apropierea Restaurantului Gloria.
„Noroiul era prea mare pentru a putea să mai scot mașina. La început ne-am chinuit cinci oameni, dar am fost nevoiți să ne lăsăm păgubași. Au mai venit apoi șase persoane și după o oră de stat în drum am reușit în sfârșit să scoatem mașina”, a povestit șoferul ghinionist.
După tot calvarul, bărbatul se consideră un norocos, și asta pentru că mașina nu a suferit avarii serioase care să necesite „internarea” la un service auto.
Aleea Nucului, drum de țară
Ploaia nu le-a creat probleme doar șoferilor. Pietonii au fost nevoiți ieri să facă adevărate numere de acrobație pe mai multe străzi unde se efectuează lucrări de pentru înlocuirea conductelor de termoficare sau prin programul ISPA. Aleea Nucului a fost doar una din aceste străzi, iar oamenii și-au arătat nemulțumirea.
„Parcă suntem la lutărie. La țară e mult mai bine decât prin centrul Sucevei. Înțelegem că aceste lucrări trebuie făcute, dar firmele nu-și dau nici cel mai mic interes pentru a-și face treaba bine”, a mărturisit o femeie care în locuiește în zona centrală a municipiului Suceava.
Nici prin alte părți ale orașului situația nu a fost mai bună. La autogară, de exemplu, noroiul acoperea asfaltul. O altă locație, dar aceeași situație, care poate fi multiplicată de câteva ori la nivelul întregului municipiu.
Capcane
Mașini blocate în noroiul din tranșeele orașului






