Mașina unui silvicultor, incendiată în timp ce acesta făcea un control într-o pădure



Polițiștii suceveni fac cercetări pentru identificarea persoanelor care au incendiat mașina unui angajat al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) Câmpulung Moldovenesc, în timp ce acesta făcea un control silvic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat că polițiștii fac cercetări pentru distrugere în cazul incendierii unui autoturism al unui angajat din Vatra Dornei al ICAS Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit polițiștilor, vineri silvicultorul și-a lăsat mașina în locul Pârâul Mic, zonă izolată, din satul Demăcușa al comunei Moldovița, iar el a mers în pădure pentru a face un control.
Bărbatul a fost anunțat apoi telefonic de către șeful de district că autoturismul său arde, incendiul fiind stins de pompieri din Moldovița.
În urma cercetărilor s-a constatat că geamul autoturismului a fost spart cu un bolovan, iar incendiul a fost provocat intenționat.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 25.000 de lei, a fost distrus în totalitate și a fost preluat de Poliție, urmând să fie expertizat, iar în același timp se fac cercetări pentru identificarea autorilor incendierii.