Un agent din cadrul Poliției municipiului Rădăuți și-a distrus mașina în urma unui incident rutier provocat de un șofer imprudent. Sâmbătă seară, în jurul orei 20:45, agentul șef Titus M., de 45 de ani, se afla la volanul autoturismului proprietate personală „Ford Focus”, pe DN 2, în afara comunei Dărmănești. La un moment dat, polițistul rădăuțean s-a angajat în depășirea unui autoturism marca „Audi”, condus de un bărbat din orașul Cajvana, Toader N., de 51 de ani. Acesta din urmă, însă, s-a angajat și el în depășirea unui camion care circula în fața sa, moment în care polițistul, pentru a evita impactul dintre cele două mașini, a tras brusc de volan și a lovit o cioată de copac de pe marginea stângă a drumului. Potrivit unui comunicat al Poliției, „între cele două autoturisme nu a existat impact, evenimentul soldându-se numai cu avarii la autoturismul polițistului, care se afla în timpul liber”. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.




