Colecționarul sucevean de Dacii 1300 Dănuț Crainiciuc a fost prezent, la mijlocul lunii noiembrie,la Birmingham, unde a avut loc cel mai mare show de automobile clasice din Regatul Unit, și unde un autoturism restaurat de acesta s-a aflat în standul central de prezentare, acolo unde au fost expuse 16 mașini, alese ca cele mai reprezentative și originale vehicule retro care aparțin unor colecționari britanici.
Este vorba de un Renault 12 (mașina după care s-a făcut Dacia 1300), proprietatea unui cetățean român, Remus Azoiței, stabilit în Anglia de 17 ani. Autoturismul Renault proprietatea lui Remus Azoiței a ajuns la Suceava în 2011, unde a fost supus unui amplu proces de restaurare de colecționarul sucevean.
Dănuț Crainiciuc ne-a povestit că a intrat în contact cu românul stabilit în Anglia pe forumul Dacia Club și, după numeroase discuții legate de mașină și intervențiile necesare pentru restaurarea acesteia, Renault-ul 12 fabricat în 1971 a ajuns la Suceava.
A restaurat mașina timp de patru luni, la Suceava
„Am lucrat la această mașină timp de patru luni. Am realizat o restaurare integrală care a presupus refacerea micilor imperfecțiuni la tablă, reparații mecanice, revopsire, izolare pe interior, echipare pe interior, totul cu păstrarea strictă a originalității”, a povestit suceveanul.
Marea satisfacție a venit când a aflat că mașina restaurată de el a fost selectată în standul vedetă al expoziției. Marele show al automobilelor clasice s-a desfășurat timp de trei zile, în intervalul 15-17 noiembrie, în jur de 25.000 de oameni vizitând standul central în care a fost expus și Renault-ul 12, lângă care s-au aflat proprietarul Remus Azoiței și restauratorul mașinii, Dănuț Crainiciuc.
Renault-ul s-a aflat într-o companie extrem de selectă: Ferrari, Jaguar E-Type, Citroen DS, BMW Isetta, VW Karmann Ghia, Ford Crossword, Mercedes, Porche etc.
O mașină de 10.000 de euro, lângă un Ferrari de 2,5 milioane de euro
Dănuț Crainiciuc s-a bucurat și de aprecierea realizatorului de emisiuni de specialitate de la Discovery Mike Brewer, care l-a felicitat în mod special pe sucevean, pentru restaurarea pe care a efectuat-o.
„Este clar că a fost mașina lui favorită de pe stand și a zis și în discursul lui de la microfon că a dat mașina ca exemplu în toate cele trei zile ale expoziției, în sensul că este incredibil cum o mașină de 10.000 de euro stă lângă un Ferrari cotat la 2,5 milioane de euro și arată cel puțin la fel de fermecător”, a apreciat proprietarul mașinii, Remus Azoiței. De precizat că realizatorul a selectat doar trei dintre participanți pentru interviuri.
Dănuț Crainiciuc a explicat că Renault-ul 12 pe care l-a restaurat a fost ales în acest top select al mașinilor retro în principal pentru gradul ridicat de originalitate și calitatea restaurării.
„Din ce știm, în Marea Britanie mai sunt vreo șapte Renault-uri 12, însă cel pe care l-am restaurat este singurul model cu frâna de mână sub bord și cu cotieră la scaunul șoferului, cum au fost fabricate primele modele. Daciile 1300 din primii ani de fabricație sunt practic mașini Renault 12, românii au pus doar marca Dacia peste sigla Renault 12, cum este și în cazul mașinii mele Dacia 1300 din primul an de fabricație”, a explicat Dănuț Crainiciuc.
Suceveanul deține o colecție de șapte Dacii 1300, din anii de glorie ai modelului, 1969-1972. Cu cea mai veche mașină a colecției, Dacia 1300 din 1969, primul an de fabricație, autoturismul cu numărul 90 din istorie uzinei, acesta a fost în vara acestuia an într-un tur prin Europa.
Performanță
Mașină restaurată de suceveanul Dănuț Crainiciuc, la expoziția celor mai tari vehicule retro din Marea Britanie
