Un autoturism Dacia, aparținând Companiei Naționale Poșta Română, a fost spart pe o stradă din municipiul Suceava de o gașcă formată din patru indivizi din județul Neamț.
Totul s-a întâmplat în noaptea de luni spre marți, mașina spartă fiind parcată pe strada Meseriașilor din municipiu. Din mașină, hoții au luat un CD player MP3, valoarea prejudiciului fiind de 800 de lei.
A doua zi, poliția i-a identificat pe autori în persoana a patru tineri, dintre care doi minori, toți din Neamț. Constantin B., în vârstă de 23 ani, Ioan N. de 20 ani (ambii fără ocupație), Dan N., de 16 ani și Ioana N., de 18 ani (elevi), vor fi cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.




