Mașină parcată în Suceava, lăsată de hoți fără roți

O femeie de 40 de ani a anunțat la poliție, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 03.11, că i-au fost sustrase roțile de la autoturism, parcat pe str. Alexandru cel Bun din municipiul Suceava.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului estimat la circa 2.000 lei”, se precizează în comunicatul poliției.Cu aproximativ o zi înainte, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că persoane necunoscute i-au distrus geamul de la autoturismul parcat pe Aleea Jupiter din municipiul Suceava, iar din interior i-au sustras un adaptor auto și un cablu de alimentare pentru detector auto, precum și o antenă pentru stația radio de pe cupola autoturismului, valoarea prejudiciului fiind de circa 300 lei.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și distrugere, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciilor”, au transmis polițiștii suceveni.

Recomandări

Programul de curățenie, în timpul căruia trebuie mutate mașinile parcate, reluat pe trei străzi din municipiul Suceava

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți