Mașina MAI oprită de polițiști pentru că șoferul circula haotic era condusă de șeful Corpului de Control al Prefecturii

Mașina cu numere ce aparțin Ministerului Afacerilor Interne

Update:
Șeful Corpului de Control al Prefecturii avea o concentrație de peste 0.8 la mie, astfel că se va alege cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului
Autoturismul Dacia Logan cu numere ce aparțin Ministerului Afacerilor Interne care a fost filmat în timp ce se deplasa în mod haotic era condus de șeful Corpului de Control al Prefecturii, Gheorghe Cotin. Șoferul se deplasa pe drumul dinspre Fălticeni spre Suceava, iar autoturismul pe care îl conducea a fost filmat dintr-o mașină care rula în spate.
Mașina suspectă, cu numărul de înmatriculare MAI 43933, a fost oprită de un echipaj rutier pe bulevardul principal al municipiului Suceava, în imediata apropiere a sediului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Polițiștii au acționat în urma unui apel la 112 din trafic în care un bărbat semnala că mașina respectivă se deplasează în mod dubios.
Cotin nu a dorit să sufle în etilotest, polițiștii bănuind că acesta este băut. Totuși, acesta a acceptat să fie condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Rezultatul acestora va lămuri dacă șoferul era sau nu băut la volan.
Cel puțin până luni în jurul prânzului rezultatele nu erau încă cunoscute.

Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei