Mașină furată din Marginea, găsită avariată în Rădăuți

Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată luni seară despre faptul că persoane necunoscute au sustras autoturismul unui bărbat de 46 ani, din comuna Gălănești, staționat cu motorul pornit, în fața unei case din comuna Marginea. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.00, partea vătămată a venit în vizită la un bărbat din comuna Marginea, unde a stat circa o oră, după care a ieșit, a pornit autoturismul pentru a-l încălzi și a luat din el niște documente, reîntorcându-se în locuința gazdei. Ulterior, după circa 15 minute, când a ieșit în stradă pentru a pleca, șoferul a constatat că autoturismul i-a fost sustras.În urma verificărilor efectuate de polițiști, autoturismul a fost identificat pe raza municipiului Rădăuți, prezentând avarii la bara de protecție față și lipsindu-i aparatul GPS. „În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului, stabilit la 200 lei”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe