Trei elevi ai Grupului Școlar „Ion Nistor” din orașul Vicovu de Sus s-au ales cu dosar penal, după ce, ieri dimineață, au furat o mașină din curtea școlii la care învață. Autoturismul furat, o Dacie 1310, aparținea unui coleg de școală al celor trei elevi.
Polițiștii vicoveni au fost sesizați, ieri, în jurul orei 10:00, de un I.M, în vârstă de 18 ani, elev în clasa a XII-a la Grupul Școlar „Ion Nistor” din localitate, despre faptul că mașina sa, pe care o lăsase parcată în curtea liceului, a fost furată de persoane necunoscute.
Tânărul le-a spus oamenilor legii că a venit dimineață cu mașina la școală și a observat furtul acesteia în pauza de la ora 10:00. Păgubitul le-a mai spus polițiștilor că hoților nu le-a fost greu să-i ia mașina, întrucât o uitase deschisă și cu cheile în contact.
Fiind vorba despre furtul unui autoturism, polițiștii vicoveni au dat imediat alarma la Suceava, mai marii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava dispunând organizarea mai multor filtre de control pe toate sensurile de ieșire din zona Vicov.
În mai puțin de o oră, însă, polițiștii vicoveni au raportat că au găsit mașina și i-au prins și pe hoți, aceștia fiind identificați în persoana a trei tineri (L.M., D.C., I.P., toți în vârstă de 18 ani), colegi de școală cu elevul al cărui autoturism l-au furat. Cei trei elevi au mărturisit că au furat mașina pentru o scurtă plimbare la Vicovu de Jos și că aveau de gând să i-o restituie proprietarului de drept.
Elevii au recunoscut și faptul că mașina a fost condusă pe rând de doi dintre ei, regretându-și fapta în fața oamenilor legii.
Polițiștii le-au făcut dosar penal pentru furt de folosință în formă calificată, autorii fiind cercetați în stare de libertate.





