Mașină furată din centrul orașului Gura Humorului



Un autoturism Dacia 1300 a fost furat din centrul orașului Gura Humorului, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Furtul a fost sesizat la poliție, luni după-amiază, de către proprietarul Daciei, Marian M., de 26 de ani, din localitate.
Acesta a declarat că și-a parcat mașina cu o seară înainte pe bulevardul Bucovina. În portbagaj, a mai spus păgubitul, se aflau roata de rezervă și câteva scule pentru construcții. Valoarea totală a prejudiciului este de circa 2.000 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, s-a reclamat furtul unui alt autoturism Dacia, de data aceasta de pe raza municipiului Fălticeni. Mașina a fost găsită a doua zi, abandonată pe DN 2, pe raza comunei Bosanci, fără avarii și fără urme de forțare.