Mașină făcută praf după un dublu impact violent. La volan era un minor de 17 ani



Accidentul de la Cajvana
Accidentul de la Cajvana

Un autoturism scăpat de sub control la Cajvana a lovit violent un cap de pod și apoi s-a răsturnat peste un stâlp din beton. Accidentul s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 16.30, iar la volan era un tânăr care nu are încă 18 ani.
Din cercetările ulterioare ale poliției a rezultat că Alin G., în vârstă de 17 ani, în timp ce conducea un Ford Focus, pe raza orașului Cajvana, pe direcția dinspre centrul orașului spre Soloneț, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra mașinii, care a intrat violent într-un cap de pod. Din acest impact, mașina s-a răsturnat pe o parte și a ajuns peste un stâlp din beton. Ambulanța ajunsă la fața locului l-a preluat și transportat de urgență la spital pe tânărul din mașină. Acesta avea politraumatisme prin accident rutier și a ajuns la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații amănunțite.
Autoturismul a suferit avarii majore, un indiciu clar al vitezei cu care circula ”șoferul”.
Tânărul care fusese la volan nu a putut fi testat pe loc cu etilotestul, dar la Spitalul Județean i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Cert este că acesta nu avea permis de conducere, prin urmare a fost deschis dosar penal pentru această infracțiune.



Recomandări