Ziarul L’Osservatore Romano, din Vatican, susține într-un articol recent, dedicat Zilei Internaționale a Femeii, că mașina de spălat a contribuit la emanciparea femeilor mai mult decât au făcut-o anticoncepționalele și dreptul la muncă.
Această teorie a fost prezentată într-un editorial intitulat „Mașina de spălat automată și emanciparea femeii – Puneți detergentul, închideți capacul și relaxați-vă”.
Articolul a fost publicat în săptămânalul L’Osservatore Romano, ziarul semioficial al Vaticanului, pentru a celebra Ziua Internațională a Femeii – 8 martie.
„Care a fost lucrul din secolul al XX-lea care a contribuit cel mai mult la emanciparea femeilor din țările occidentale?”, a fost întrebarea de fond pusă în acest articol, care a fost semnat de o femeie.
Potrivit autoarei, părerile sunt împărțite: „Unii spun că au fost pastilele anticoncepționale, alții au optat pentru dreptul la avort, iar alții au ales dreptul de a lucra în afara gospodăriei personale. Alții, însă, îndrăznesc să meargă chiar mai departe și au indicat, fără niciun dubiu, mașina de spălat automată”.
Istoria mașinii de spălat automate a început cu un model destul de rudimentar, inventat în Germania, în 1767, a continuat cu modele tot mai evoluate, pentru a ajunge la actualele mașini de spălat automate, moderne, instalate în locuri speciale, unde, femeile pot să servească un cappucino împreună cu prietenii lor, în timp ce așteaptă ca rufele să fie spălate, centrifugate, apretate și uscate.