Comuna Crucea a fost sâmbătă în sărbătoare, în ciuda ploii mocănești care a căzut aproape toată ziua. Și cum nimeni nu s-a speriat de câțiva stropi de ploaie, primirea unei mașini de pompieri din partea partenerilor elvețieni, cu care reprezentanții comunei Crucea colaborează de mai mulți ani, a fost marcată așa cum se cuvine.
Ceremoniile s-au derulat în centrul comunei Crucea, iar înainte de slujba religioasă în fața invitaților și a celor prezenți au apărut trei mașini de pompieri. Una dintre acestea va rămâne la Crucea pentru a deservi comunitatea locală în caz de necesitate, iar celelalte două au plecat la Deda și Onești, alte două localități din România cu care există încheiate parteneriate de către asociația Operation Village Roumains, condusă de Pascal Praz.
Cheia mașinii de pompieri marca Iveco, donată de autoritățile din Moutier, a fost înmânată de ambasadorul Elveției la București, Excelența Sa Jean-Hubert Lebet, invitatul special al acțiunii de sâmbătă.
„Este un lucru extraordinar ce se petrece, iar faptul că o parte dintre cetățenii elvețieni au contribuit cu bani din bugetul propriu, au pierdut timp și s-au implicat în această acțiune nu poate fi decât lăudabil. E pentru prima dată când Guvernul susține acest tip de acțiune, dar vreau să salut inițiativa prietenilor mei din Elveția care au avut această idee”, a arătat Jean-Hubert Lebet.
La rândul său, primarul din Crucea, Dorin Rusu, a ținut să le mulțumească tuturor celor care au donat mașina de pompieri. După cum au remarcat și specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava prezenți sâmbătă la Crucea, mașina este una adaptată condițiilor zonei. Mai exact, este vorba de o mașină de dimensiuni mai mici, care poate ajunge mai lesne pe drumurile de munte înguste din Crucea.
Mai trebuie spus că mașina donată de elvețieni are și un modul de descarcerare, iar pompierii civili de la Crucea urmează să fie instruiți de specialiștii de la ISU Suceava pentru a folosi echipamentul primit.
„Nu este pentru prima dată când colaborăm foarte bine cu partenerii noștri din Elveția. Anul trecut, de exemplu, am primit un generator, o scară pentru intervenții și trei rânduri de echipament. Parteneriatul nostru nu se va încheia aici, iar anul viitor urmează să primim o a doua mașină de pompieri complet echipată și utilată”, a arătat primarul Dorin Rusu.
Între timp, la Crucea au demarat și lucrările pentru ridicarea unei remize de pompieri, iar autoritățile locale speră ca totul să fie finalizat până cel mai târziu la mijlocul lunii iulie.
Un mare merit în acest parteneriat l-a avut Francisc Giurgiu, omul de legătură dintre români și elvețieni, dar și președintele comitetului de prietenie Moutier – Chiril (Crucea) Roland Merillat.



