Mașina de lux a unui om de afaceri din municipiul Suceava, o Toyota Land Cruiser din 2007, a fost furată în noaptea de miercuri spre joi, polițiștii împânzind tot județul în căutarea autoturismului.
În valoare de aproximativ 60.000 de euro, autoturismul de teren a fost furat chiar de pe bulevardul George Enescu, acolo unde fusese lăsat parcat peste noapte.
Din câte se pare, hoții au reușit să intre în jeep prin spargerea geamului din spate al mașinii.
În ciuda sistemelor antifurt, hoții, rămași deocamdată neidentificați, au reușit să dispară din zonă la volanul Toyotei.
Furtul a fost sesizat la poliție abia spre dimineață. „Era parcată chiar la bulevard, în fața blocului în care locuiesc. Aveam alarmă, dar degeaba… Anul trecut, în noiembrie, o cumpărasem… Au spart geamul din spate și au intrat. Nu-mi dau seama cum au pornit-o…” a declarat proprietarul autoturismului 4X4.
Din comanda Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-au organizat zeci de filtre, inclusiv la ieșirile din județ, mașina și numerele ei de înmatriculare fiind date în consemn și în județele învecinate.
Nu este exclus ca, în intervalul ce a trecut din momentul furtului și până la sesizarea acestuia, hoții să fie părăsit deja județul.
Interesant este faptul că pe pagina Poliției Române (www.politiaromana.ro), la rubrica „Urmăriri-autovehicule furate” figurează alte trei autoturisme Toyota Land Cruiser, furate în perioada martie –aprilie a.c. (două din București și una din Brașov). Anchetatorii iau în calcul și ipoteza ca hoții să fie din alt județ și să facă parte dintr-o rețea de furturi de autoturisme de lux.





