Ideea conducerii Spitalului Suceava de a încheia un contract mai ieftin cu o firmă din Vaslui, care să spele la Bârlad lenjeria unității, s-a dovedit o carte necâștigătoare. La mai puțin de o lună după ce o mașină a societății desemnate să se ocupe de rufele Spitalului Suceava s-a stricat pe drum, lăsând chirurgii unității fără câmpuri operatorii sterile și dând peste cap activitatea blocului operator, a fost înregistrat un alt incident neplăcut.
Sute de kilograme de lenjerie murdară de la Spitalul Suceava s-au făcut scrum, în urma unui incendiu produs ieri, în jurul orei 11.00, pe drumul european E.85, când autoutilitara folosită de către firma din Vaslui a fost cuprinsă de flăcări în mers, în timp ducea rufele la spălătorie.
A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului
Șoferul mașinii a oprit și a încercat să stingă incendiul, însă, pentru că flăcările erau mult prea puternice, a sunat la 112. La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Fălticeni, care au reușit să stingă incendiul.
„Mașina transporta la spălătoria din Bârlad lenjeria murdară, respectiv cearceafuri de pat, plic, fețe de pernă, câmpuri operatorii, halate și prosoape. Deocamdată nu putem aprecia valoarea pagubei, dar cel mai probabil firma este asigurată. Incidentul nu a afectat activitatea medicală, întrucât am avut rezerve de lenjerie moale. Am discutat cu reprezentanții firmei și vor trimite o altă mașină care să preia rufele murdare, astfel încât să existe continuitate”, a declarat directorul de îngrijiri al Spitalului Suceava, Doina Chirap.
Incidentul înregistrat ieri a blocat traficul rutier pe DN 2, la intrarea în municipiul Fălticeni. Cauza cea mai probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit.



