Mascarade

Încep cu sfârșitul, citând dintr-un referat oficial asupra execuțiilor din Valea Piersicilor (Jilava, iunie 1946): „Cel mai bine s-a comportat Alexianu, care, cu o atitudine marțială, înainta bărbătește spre locul execuției, fără nici o șovăire.” Peste câteva minute avea să fie răpus de gloanțele unui pluton nici măcar costumat cum se cuvine în uniforme militare.
Cine-i acest Alexianu?
A cam venit vremea să se afle. Studiile istoricilor și colecțiile de documente recent publicate nu-s accesibile publicului larg (tiraje simbolice, prețuri prohibitive), iar televiziunile, cărora li s-a încredințat mai mult sau mai puțin licit gestionarea istoriei neamului, n-au curaj să se avânte pieptiș în discutarea subiectelor fierbinți: „să nu se supere ăla”, „să nu-i deranjăm pe ăia”, „ce-or să zică ăilalți”… Gh. Alexianu a fost guvernatorul Transnistriei. Simpla pronunțare a numelui provinciei evocă deportările de tristă amintire, iar guvernatorul fiind autoritatea supremă în teritoriu, devine oarecum firească asocierea numelui Alexianu cu excesele nefericitei perioade. Nu și în cazul în care istoria nu se judecă după ureche, ci în deplină și responsabilă cunoștință de cauză. Alexianu n-a fost un politician de mucava, de genul lipitorilor de afișe ori contribuitorilor cu bani peșin din zilele noastre, ci un distins profesor universitar specialist în drept public și drept constituțional (de altfel, n-a fost niciodată membru al vreunui partid politic).
Este unul dintre cei doi autori ai Constituției din 1923, prima lege fundamentală modernă și democrată a țării, a publicat 19 cărți din domeniul științelor juridice și zeci de studii în reviste de specialitate din țară și străinătate. În noaptea în care au fost asasinați Iorga și Madgearu, legionarii îl aveau pe listă și pe Alexianu. În schimbul de focuri cu echipa morții ce venise să-l ridice, a fost rănit grav la plămânul stâng, glontele trecându-i milimetric pe lângă inimă.
A rămas, după operație, cu un singur plămân, ceea ce nu i-a diminuat recunoscuta capacitate organizatoric-managerială, în virtutea căreia a fost numit guvernator al Transnistriei, zonă complet distrusă de război. Surse diverse și credibile atestă că, în această calitate, Alexianu a izbutit remarcabile acte de caritate și rezolvări cu forțe proprii a marilor probleme create de război și deportări. Enciclica „Urbis et Orbis” a Papei Pius al XII-lea a fost emisă (unica în acel an 1943) în semn de „apreciere a acțiunilor de salvare și într-ajutorare umane și creștine” întreprinse de Alexianu în Transnistria. Rabinul șef al Clujului, Weinberger, va declara că pentru „acel profesor Alexianu al Transnistriei, care, prin ajutoare alimentare trimise, a ușurat viața a mii de oameni, atât de hulit și omorât de comuniști total pe nedrept și fără de mormânt, a plâns o lacrimă în sufletul meu.” Șef-rabinul Al. Șafran subliniază că toți cei 11 guvernatori care, în perioada 1941-1944, au administrat și condus zone din teritoriul sovietic ocupat, au fost judecați de ruși în martie 1945. Zece au fost executați, iar Alexianu, achitat! Atenție, de ruși, la Odesa! Va să zică, au încercat să-l omoare legionarii, l-au scos de sub orice acuzație rușii și… l-au împușcat „democrații” români! Respingerea cererilor de grațiere înaintate lui Mihai I l-a făcut pe Maniu să observe că, din acel moment, „Regele și-a pierdut subit din imensa sa popularitate.”
Iată și aprecierea concluzivă asupra celor petrecute la 1 iunie 1946, conform aceluiași „Referat” oficial evocat la început: „Execuția a fost făcută în condițiuni mizerabile, o atmosferă de improvizație stăruia la fiecare pas, preotul (îl chema Totolici, n.n.) deprimat și incapabil de a întări pe condamnații care trebuiau să moară, plutonul de execuție, neinstruit, era format din elemente care parcă n-au ținut niciodată o armă de foc în mână (…) a semănat mai mult a masacru decât a execuție.” Dacă ne amintim și scenele de la Tîrgoviște, nu ne rămâne decât să constatăm că nici când e să ne împușcăm șefii, n-o facem cum se cuvine. Probabil, tocmai din pricina sentimentului de vinovăție rămas treaz în subconștientul fiecărui participant la mascaradele judiciare…