„Masa bogaților”? Nu. A harnicilor!



De ani întregi, în impotența lor incomensurabilă, neisprăviții care au drept îndeletnicire (dar oare chiar o au!?) fotbalul în varianta lui cea mai prăpădită, mioritică, își tot justifică neputințele prin sintagma „masa bogaților”, la care cică noi n-am fi acceptați pe diverse considerente: politice, etnice, geografice, religioase, ce mai, porcii ăia din Vest au făcut gașcă și se opun prezenței noastre. Se inoculează astfel ideea profund imaginară că separația dintre unii și alții ar fi un fel de „cortină de fier”, varianta retehnologizată. Adică, fierul fiind un material depășit, au făcut, ai dracu’ cortina asta dintr-un material numai de ei știut, pe care nu-l vezi, nu-l simți, da’ numa’ nu poți trece dincolo! Mergând pe același fir călăuzitor, rezultă că din moment ce nu poți depăși respectiva cortină, nici vorbă să te mai poți pune la căutat masa aia. Și la urma urmei, dacă ai găsi-o, ce să faci acolo? Să ceri o samahoancă la-nceput, încât să cadă ăia sub masă numai la ideea că sfecla se poate și bea? Să aștepți apoi să-ți pună ăia-n farfurie niscai caltaboașe de care nimeni n-a auzit, pur și simplu fiindcă sunt intraductibile? Să ceri mititei, cu mujdei ca să ai ce râgâi după? Și totul pe muzică de manea!?
Să fim serioși: „masa bogaților” e obișnuită cu alte feluri de mâncare și băutură. Așa că și dacă ne-ar pofti cu plecăciuni, parcă tot n-am avea ce căuta acolo, printre calamari în aspic și caviar la gheață.
Și, lucrul dracului, mai e o condiție: să nu furi tacâmurile de argint la plecare. În general, să nu furi: la ofsaid, la penalty, la leafa jucătorilor, la puncte în clasament, la prețul fotbaliștilor, la calificativele arbitrilor, la alergatul fără încetare preț de 90 sau chiar 120 de minute, la tăvălit pe jos ca la fractură de coloană când pe tine de fapt nici măcar n-a strănutat vreun adversar, la convocările unor împiedicați (doar spre a fi „vopsiți”) la Națională și, în general, la fotbal. Acestea sunt de fapt lucrurile care ne îngrădesc accesul. Dacă vi se par excesive, atunci înseamnă că n-ați privit meciurile din Liga Campionilor, ci doar Liga lu’ Mitică. Diferența dintre ele e exact aia dintre ce feluri au pe mese bogații și ce borâturi se găsesc pe masa noastră.