Mary J. Blige și James Blunt vor cânta împreună la concertul dedicat laureatului Nobel pentru Pace



Mary J. Blige și James Blunt vor forma un duet inedit pe scena concertului organizat anual în onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace, care va avea loc pe 11 decembrie la Oslo, în Norvegia, informează contactmusic.com.
La acel concert, care va fi prezentat de actrița americană Claire Danes, vor mai participa cântăreața suedeză în vârstă de 15 ani Zara Larsson și duetul hip-hop norvegian Envy.
Concertul are loc în fiecare an pe 11 decembrie, la o zi după ceremonia de înmânare a premiului Nobel pentru pace.
În 2012, evenimentul i-a avut invitați pe artiștii Kylie Minogue, Ne-Yo, Seal și Jennifer Hudson.
În 2013, premiul Nobel pentru pace a fost acordat Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) care controlează eforturile de dezarmare din Siria.
Pe parcursul celor 15 ani de carieră, Mary J. Blige a lansat pe piață nouă albume și a fost recompensată cu nouă premii Grammy. Cel mai recent album, lansat în anul 2011, se numește „My Life II… The Journey Continues (Act 1)”. Mary J. Blige este singurul artist din lume care a fost premiat cu Grammy la toate cele trei categorii majore ale muzicii afroamericane – „R&B”, „Rap” și „Pop & Gospel”.
În octombrie, Mary J. Blige a lansat primul ei album cu melodii de Crăciun, „A Mary Christmas”, produs de David Foster, cunoscut pentru colaborările sale cu Andrea Bocelli și Rod Stewart.
James Blunt a devenit celebru în 2005 cu piesa „You’re Beautiful”, care a fost intens difuzată de toate posturile de radio din lume, iar apoi cu single-ul „Goodbye My Lover”, inclus pe albumul „Back to Bedlam”.
De la debutul său artistic, James Blunt a fost recompensat cu două trofee Brit, unul pentru cel mai bun artist britanic, iar celălalt, pentru cel mai bun material pop, dar și cu premiul Grammy, în 2007, la categoria „cea mai bună interpretare masculină”, pentru cântecul „You’re Beautiful”. De asemenea, artistul are în palmares două premii Ivor Novello, precum și alte cinci nominalizări la Grammy Awards, în 2006.
Cântărețul britanic a susținut un concert la Sala Polivalentă din Capitală în 2009.
Premiul Nobel pentru pace este una dintre cele mai prestigioase distincții din lume, care, de-a lungul timpului, a fost acordată unor personalități marcante pentru evoluția întregii omeniri: maica Teresa, Nelson Mandela, Mihail Gorbaciov, arhiepiscopul Desmond Tutu, actualul președinte al SUA, Barack Obama, Kofi Annan, Al Gore și mulți alții.
În ultimii 16 ani, ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace a fost urmată de un grandios concert, la care au participat figuri emblematice ale industriei muzicale internaționale: Donna Summer, Natasha Bedingfield, Wyclef Jean, Diana Ross, Annie Lennox, Alicia Keys, Juanes, Kylie Minogue, Simply Red, Lionel Richie, John Legend, Duran Duran, Damien Rice, Andrea Bocelli, Tony Bennett, Diana Krall, The Chieftains, The Cardigans, Craig David, Santana, Paul MacCartney, Youssou N’Dour, Bon Jovi, Tina Turner, Sting.
Anul trecut, Fanfara Ciocârlia a fost invitată să cânte la Oslo Spektrum, în onoarea câștigătorului premiului Nobel pentru pace, alături de Jennifer Hudson, Seal, Ne-Yo, grupul portughez OqueStrada, cântăreața norvegiană Susanne Sundfør, duetul Karpe Diem și cântăreața suedeză Laleh. Reprezentanții Uniunii Europene, prințul și prințesa Norvegiei, președintele Comisiei Europene, precum și președintele Comitetului Nobel i-au aplaudat la scenă deschisă pe membrii Fanfarei Ciocârlia.



Recomandări

Tenorul Rudolf Buchman și pianistul Nicolae Constantinescu vor concerta la Așezământul social-cultural al Bisericii „Sf. Înviere” Suceava

Tenorul Rudolf Buchman și pianistul Nicolae Constantinescu vor concerta la Așezământul social-cultural al Bisericii „Sf. Înviere” Suceava
Tenorul Rudolf Buchman și pianistul Nicolae Constantinescu vor concerta la Așezământul social-cultural al Bisericii „Sf. Înviere” Suceava

Tenorul Rudolf Buchman și pianistul Nicolae Constantinescu vor concerta la Așezământul social-cultural al Bisericii „Sf. Înviere” Suceava

Tenorul Rudolf Buchman și pianistul Nicolae Constantinescu vor concerta la Așezământul social-cultural al Bisericii „Sf. Înviere” Suceava