Marx reloaded? (II)

Mă număr printre acei turiști curioși care au sacrificat 6 euro – echivalentul a două halbe de bere, lichid salutar în acea vară fierbinte! – pentru a vizita casa în care s-a născut Karl Marx, din orașul german Trier, aflat în pitorescul ținut viticol al Moselei. Și nu regret, în ciuda sărăciei muzeului. Astăzi, la 200 de ani de la moartea sa, municipalitatea a luat decizia controversată de a accepta darul guvernului chinez: o statuie de 4,5 metri ce va fi amplasată în aproprierea anticei Porta Nigra, un alt simbol al orașului, evocând memoria marelui împărat roman Constantin, cel convertit la creștinism. Cea mai mare țară din Orient, o forță economică tot mai puternică pe plan mondial, în care se dezvoltă un capitalism feroce… se declară a fi comunistă: în chiar preambulul Constituției Republicii Populare Chineze se face referire la marxism, ca principiu călăuzitor.
Președintele Xi Jinping l-a numit pe Marx „cel mai mare gânditor al timpurilor moderne”. El a cerut Partidului Comunist al Chinei să se întoarcă la rădăcinile marxismului și a spus că acest partid va rămâne pentru totdeauna „gardianul și practicantul” teoriilor filosofului. Deși opera sa e receptată cu tot mai multă indiferență, numele lui Marx, inclusiv înfățișarea sa fizică a ajuns – ca și cea a emulului său sud-american, Che Guevara (devenit un idol al ”generației rebele” apusene a anilor 1960) – un rentabil brand comercial. Turiștii – inclusiv chinezi – vor putea achiziționa suveniruri K.M. (busturi de diverse mărimi, cărți în toate limbile pământului ori ciocolata fină K.M., la prețul de 4,95 euro suta de grame).
O întrebare persistă: în ce măsură filosoful numit este responsabil pentru milioanele de crime comise în numele său? Adversarii lui susțin că în gândirea celui ce a visat primul la o ”dictatură mondială a proletariatului” a încolțit în premieră sâmburele totalitarismului. Apologeții pretind, în schimb, că Marx a fost doar ”abuzat” și instrumentalizat de o serie de dictatori sângeroși. Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spus că în prezent Marx „este blamat pentru lucruri de care nu este responsabil și pe care nu el le-a cauzat prin ceea ce a scris”. „Acestea au fost cauzate de persoanele care au reinterpretat ceea ce a scris el, relevând chiar opusul ideilor sale”, a explicat el.
El nu a fost nici profet și nici demon, ci doar o suprafață de proiecție, pe care – afirmă ”Deutsche Welle” – fiecare lider comunist totalitar a desenat ce i-a convenit. Pentru această din urmă abordare ar putea pleda și interviul – puțin cunoscut – luat de Giovanni Papini unui Lenin încă lucid. Citez: ”- Și atunci, bombănii eu, Marx, progresul și celelalte? Lenin – pe care îl intervievam, cu precauție… mă privi cu un aer foarte mirat. – Dumitale, care ești un om străin și puternic, reluă el, pot să-ți spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar amintește-ți că Marx însuși ne-a învățat că teoriile n-au decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument. Dată fiind starea de lucruri din Rusia și din Europa, a trebuit să mă servesc de ideologia comunistă pentru a realiza adevăratul meu scop. În alte țari și în alte vremuri, aș fi întrebuințat altceva. Marx nu era decât un burghez evreu, călare pe statisticile englezești și admirator în secret al industrialismului. Un creier îmbibat de bere și de hegelianism, în care amicul Engels injecta câteodată unele idei geniale. Revoluția rusească e o dezmințire completă a profețiilor lui Marx. Comunismul a triumfat tocmai într-o țara unde aproape nu există burghezie. Oamenii, domnule, sunt niște sălbatici fricoși, care trebuiesc stăpâniți de un sălbatic fără scrupule, așa cum sunt eu. Restul nu-i decât vorbărie, literatură, filozofie și altă muzică, pentru folosul nerozilor. Or, sălbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricărui guvern trebuie să fie acela de a face în așa fel ca țara să semene cu o ocnă. Vechea (ocnă – n.n.), cea țaristă, e ultimul cuvânt al înțelepciunii politice. Dacă te gândești bine, vei vedea că viața de închisoare e cea mai potrivită celor mai mulți oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, în sfârșit, feriți de riscuri și în situația de a nu putea săvârși răul. Îndată ce un om intră la închisoare, trebuie, prin forța lucrurilor, să ducă o viață de nevinovat. Mai mult decât atât, nu mai are nici gânduri, nici preocupări, deoarece sunt alții care gândesc și poruncesc pentru el: lucrează cu corpul, dar își odihnește spiritul. Și știe că în fiece zi va avea ce să mănânce și unde să doarmă, chiar dacă nu lucrează și chiar dacă e bolnav, fără grija pe care o are cel liber de a-și procura o pâine în fiecare dimineață și un pat în fiecare seară. Visul meu este de a transforma Rusia într-o imensă închisoare: și să nu crezi că spun aceasta din egoism, căci într-un astfel de sistem – de care Marx al dumitale nu avea cum să aibă habar! – cei mai sclavi și cei mai sacrificați sunt tocmai paznicii și ajutoarele lor!” (Interviu cu Lenin, 1923 – din ”Gog – Memorii” de Giovanni Papini)