Marx reloaded? (I)

În orașul german Trier a fost dezvelită o statuie a lui Karl Marx, la 200 de ani de la nașterea sa – 5 mai 1818 – și la un secol de la apariția ”Capitalului”. Ce este, cine mai sunt azi Marx și opera lui? Un filosof de neignorat, totuși? Un revoluționar? Un anarhist? Polemica în jurul acestei inițiative a divizat opinia publică, jurnaliștii, istoricii și analiștii în tabere opuse. Bărbosul al cărui portret era purtat la un moment dat, la manifestații, de sute de mii de oameni din întreaga lume (în anii 70 ai veacului trecut, guvernele din 60 de țări își întemeiau și justificau existența pe învățătura lui, ridicată la rang de dogmă!) nu poate fi ignorat: ”Capitalul” este perceput ca una din cele mai influente cărți din istoria modernă, iar volumașul ”Manifestul comunist” a fost – pentru mai bine de jumătate de secol – lectura obligatorie a două treimi din populația lumii.
Sute de milioane de oameni de pe întreaga suprafață a pământului au legat numele său de speranța naivă – dar nicăieri împlinită – într-un viitor mai bun și mai drept. În context, poate că o explicație, o ”cheie de înțelegere” a lui Marx, ne oferă chiar Adrian Păunescu, într-una dintre poeziile sale de dinainte de 1990: controversatul poet de la Bârca îi povățuia pe comuniști să nu-i ”fetișizeze” gândirea, să aplice fondul și nu forma de lozincă a unor percepte marxiste. Asta pentru că cel pentru care religia era ”opiumul popoarelor” a ajuns să fie venerat… ca un sfânt. După moartea sa a fost inventată această pseudoreligie numită ”marxism”, în numele căreia au fost comise cele mai groaznice crime din istoria umanității.
Concomitent au fost comise alte crime… în scopul combaterii marxismului. Orașul Trier, în care a fost dezvăluit noul monument dedicat filosofului, este vizitat de aproximativ 4,5 milioane de turiști, dintre care 50.000 din China, potrivit primarului Wolfram Leibe. În China, președintele Xi Jinping a susținut, vineri, un discurs în care l-a numit pe Marx „cel mai mare gânditor al timpurilor moderne”. El i-a cerut Partidului Comunist al Chinei să se întoarcă la rădăcinile marxismului și a spus că acest partid va rămâne pentru totdeauna „gardianul și practicantul” teoriilor filosofului.
Interesant este și un alt aspect, ținând de eterna confuzie a opiniei publice între viața unei personalități și opera sa: departe de a fi un sobru, un dogmatic, Marx a fost un mic burghez dedat la toate plăcerile vieții, un hedonist ce nu-și refuza nimic. Se pare că era un frecvent al bordelurilor (unde-i lupta pentru ”eliberarea și emanciparea femeii”!?), iar viața sa intimă era evident imorală. Altfel spus, mai neaoș, viața lui Marx confirmă zicala noastră: fă ce spune popa, nu ce face el! În acest sens mi se pare interesant de citit – după ”magazin istoric” – un raport al poliției secrete prusace (din 24 mai 1850): ”Marx duce existența unui intelectual boem. Spălatul, pieptănatul și schimbatul lenjeriei sunt lucruri pe care le face rar, și adesea este mai mult beat. Deși este liber zile la rând, lucrează neobosit zi și noapte atunci când are mult de lucru. Nu ține o oră fixă de culcare sau de sculare. Adesea stă treaz toată noaptea și apoi în miezul zilei zace îmbrăcat pe canapea și doarme până seara, nederanjat de lumea care intră și iese din camera lui (are doar două). Nu există nici o piesă decentă și întreagă de mobilier. Totul este stricat, zdrențuit și rupt, cu aproape doi centimetri de praf peste tot și pretutindeni domnește cea mai mare dezordine. În mijlocul camerei se află o masă mare, demodată, acoperită cu mușama, iar pe ea zac manuscrise, cărți și reviste, ca și jucării ale copiilor, cârpe și zdrențe din coșul de lucru al soției sale, câteva căni ciobite, cuțite și furculițe, lămpi, o călimară, pipe de tutun olandeze, tutun, scrum… un negustor de vechituri s-ar rușina să ofere o asemenea colecție remarcabilă de nimicuri fără valoare. Când intri în camera lui Marx, fumul și mirosul de tutun te fac să lăcrimezi… Totul este murdar și acoperit de praf, așa că statul jos devine o întreprindere riscantă.”
PS Raportul minuțios al spionului prusac – din care se degajă, ciudat, o notă de simpatie și înțelegere umană – este, desigur (cum altfel), concepută pe baza unor informații ale celor ce-l frecventau pe Marx, ale unor ”prieteni” ai acestuia. O posibilă confirmare a zicerii: care-i asemănarea dintre un prieten de familie și… un ciorap rupt? Amândoi trebuie cârpiți ca să fie buni. Despre posteritatea și actualitatea ”omului din Trier”, în rubrica de săptămâna viitoare.