MĂRUNȚIȘURI

Veți spune că-s cârcotaș și chițibușar. Poate, chiar așa-i. Acord atenție unor amănunțimi ale procedurilor parlamentare, în loc să atac bărbătește temele majore ale momentului. De pildă, inundațiile. În pofida unor acuzații ale bieților sinistrați, izvorâte din disperare, Guvernul n-are nici o vină că Dunărea s-a umflat ca niciodată în ultimele decenii, că marile desecări (de care-i responsabilă fosta orânduire) nu mai îngăduie apelor să se despletească și, astfel, să atenueze forța viiturii. S-ar cuveni, poate, să observăm că aparițiile primului ministru la locurile dezastrului, în loc să liniștească lumea și să dea ceva încredere românilor loviți de nenorocire, mai degrabă irită. Strădania lui Tăriceanu de a minimaliza efectele loviturii apelor cad ca nuca-n perete în fața dramei sinistraților ce dorm în câmp, pe ploaie, și și-au pierdut agoniseala de-o viață. Ceva sună fals în dialogurile primului ministru cu sinistrații – și asta din pricina unei inadecvări comportamentale, dacă nu și funciare, de care Tăriceanu nu-i vinovat: îi stă bine la tăierile de panglici, la saloanele auto și la întâlnirile cu motocicliștii, la discursurile în Parlament, la conclavurile internaționale, în care chiar dovedește că are stofă de prim-ministru. Pare descins din altă lume când are a se confrunta, brutal, cu nenorocirea, sărăcia și umilința de care, personal, n-a avut niciodată parte. Bine măcar că nu i-a mustrat pe cei din Rast cum a făcut-o în Banat, când a întrebat ofuscat dacă sinistrații n-au și pretenția să li se construiască hotel! Presa a ridicat la rang de eveniment și prelingerea gazului în bucătăria doamnei Monica Macovei. Am avut, mai întâi, o strângere de inimă: dacă odioasa Securitate, care, din fundul mormântului, încă mai e responsabilă de tot ce-i rău în țara asta, o fi mișculat criminal la butoanele aragazului? Ei bine, liniștiți-vă: într-un comunicat ulterior, Monica spune că-i vorba doar de-o defecțiune la instalație. Iar cele două butoane aflate deschise n-ar fi, în consecință, decât o iluzie, provocată de obsesia înfruntării cu Securitatea, care, în loc să ostenească, se tot ascute, precum lupta de clasă pe vremea lui Stalin!… Multe ar fi de consemnat și comentat – voi reveni, însă, la ciudate bâlbâieli legislative, apte să pună în evidență starea reală a Parlamentului. Unde se bâjbâie, se exercită (pare-se) presiuni și, după ce-i cutezat pasul înainte, urmează doi pași… înapoi. În ultima jumătate de an, nu mai puțin de 11 legi organice au căzut din pricina lipsei de cvorum. Codul Vamal era să fie trântit în decembrie, când parlamentarii au șters-o precipitat în vacanță. Tot din cauza absenteismului, alte două legi organice (referitoare la integrare și proprietate) n-au trecut de Cameră. Ciudat, alte acte normative obțin fără zăbavă votul deputaților, chiar cu… repetir! Absolut fără precedent este situația „Codului lui Ralu” (comentat de noi), votat în ziua de 2 martie și… revotat la 3 aprilie! Cum așa? Uite-așa! Veți crede că s-au ivit niscaiva incompatibilități, că au fost omise situații pe nedrept ignorate, că s-au strecurat formulări nefericite. Oricum, tot ar fi fost o crasă dovadă de superficialitate parlamentară, dacă nu chiar și de incompetență într-ale legislației. Culmea culmilor abia urmează, țineți-vă bine: textul adoptat la 3 aprilie respectă până la virgulă pe cel votat la 2 martie! Două articole și-au schimbat numerotarea între ele, altfel, rămase intacte! Bis legislativ! Legea 187 abrogă Legea 130, instalând în loc… tot legea 130! Cum spunea Conu’ Iancu: să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic! Ipoteze: după votarea de la 2 martie, s-au introdus ulterior, tot prin votul Camerei, la cererea nu știm cui, anumite amendamente și completări. Un alt nu știm cine a considerat, după aceea, că modificările ar fi regretabile. Și cum ar fi fost de-a dreptul descalificant pentru Parlament să modifice modificarea modificării modificărilor, s-a recurs la șmecheria revotării în ansamblu a fostei legi, în forma inițială. Halal Parlament! Ca la noi, la nimenea!