La spovedanie se mărturisesc păcatele care s-au mai întâmplat de când v-ați mărturisit ultima dată și cele care au rămas nemărturisite (fie le-ați uitat, fie nu ați știut că sunt păcate și între timp ați aflat). Păcatele deja mărturisite nu se mai repetă. De asemenea nu se povestesc împrejurările în care s-au petrecut păcatele. Nu au decât foarte rar importanță și aceste povești nu vor face decât să consume din timpul de mărturisire al altor creștini și să împovăreze pe preotul duhovnic. Eventualele explicații vă vor fi cerute de duhovnic. De asemenea, dacă nu sunteți hotărât (hotărâtă) să spuneți tot din diferite motive, mai bine nu vă mărturisiți, pentru că nicidecum nu vi se vor ierta cele mărturisite, ci se zice chiar că se vor dubla. De ce ne este rușine de preot să mărturisim păcatele? Oare nu este și el om ca și noi? De ce oare n-am avut această rușine atunci când am făcut păcatul?
Cele mai importante în privința Spovedaniei sunt condițiile iertării păcatelor mărturisite:
- părerea de rău pentru aceste păcate;
- hotărârea de a nu le mai repeta;
- mărturisirea să fie sinceră și completă;
- preotul duhovnic să dea dezlegarea păcatelor;
- împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.
Preotul duhovnic la care ne mărturisim se alege. Așa cum căutăm pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot așa trebuie și pentru păcatele noastre să căutăm cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie să schimbăm duhovnicul decât pentru motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stăpânit de păcate mari etc.). Cu cât el ne cunoaște mai bine, cu atât ne poate sfătui mai bine.
Trebuie să spunem lui Dumnezeu, sub epitrahilul preotului:
- când ne-am spovedit ultima dată;
- dacă atunci am spus toate păcatele;
- dacă am primit vreun canon;
- dacă am primit dezlegare la Sfânta Împărtășanie.
