Dezvăluiri șocante

Mărturiile unor suceveni care și-au riscat viața transportând droguri în China



Fermecați de câteva mii de euro, zeci de tineri suceveni au ajuns să transporte droguri de mare risc. Foto: Fernando Mengoni
Fermecați de câteva mii de euro, zeci de tineri suceveni au ajuns să transporte droguri de mare risc. Foto: Fernando Mengoni

Andrei Negrea (23 de ani), din comuna Adâncata, tânărul care s-a sinucis, joi, 3 decembrie a.c., aruncându-se de la etajul 20 al unui hotel din orașul chinez Guangzhou, a făcut parte dintr-un grup de tineri suceveni care, în luna decembrie a anului trecut, au transportat heroină din Turcia în China.
Dezvăluirea apare în rechizitoriul întocmit de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava, într-unul dintre dosarele celor peste o sută de tineri suceveni care au cărat zeci de kilograme de stupefiante în toate colțurile lumii, în beneficiul unor rețele de traficanți de droguri de mare risc.
În acest prim dosar care a fost înaintat, ieri, instanței de judecată, nu mai puțin de 12 tineri, majoritatea din municipiul Suceava, vor ajunge în boxa inculpaților, fiind acuzați că au racolat tineri dispuși, în schimbul a câteva mii de euro, să facă transporturi de droguri de mare risc.
În rechizitoriul de aproape 200 de pagini sunt descrise pe larg faptele de care sunt acuzați cei 12 inculpați, poveștile a zeci de tineri care înfundă acum închisorile din întreg mapamondul, se regăsesc mărturisiri ale unora dintre cărăuși, se vorbește despre captura de astă vară a celor 1.950 de grame de cocaină, în parcarea de la Iulius Mall, și, nu în ultimul rând, se face referire la cazul Andrei Negrea.
Zeci de cărăuși, mulți proveniți de la casele de copii
În boxa acuzațiilor Tribunalului Suceava vor ajunge Marian Mihai Poroșnicu (21 de ani), Constantin Mitică Jardă (23 de ani), Lucian Lupu (20 de ani), George Ionuț Bleancă (21 de ani), Bogdan Alexandru Grosu (21 de ani), zis „Bog”, Lucian Decebal Ignătescu (31 de ani), zis „Panterică”, Bogdan Iovu (22 de ani), Ingrid Tecuceanu (22 de ani), Adrian Lucian Străchinaru (24 de ani), Cătălin Constantin Anghelina (25 de ani) și Liviu Ilucă (22 de ani), toți din municipiul Suceava, precum și Petrică Marcel Popescu (29 de ani), zis „Skipy”, ultimul din Cacica.
Toți cei 12 sunt acuzați că au participat la racolarea a zeci de tineri cărăuși și la organizarea și finanțarea „excursiilor” acestora în străinătate.
O parte dintre inculpați au fost și ei, inițial, cărăuși, experiență în urma căreia au intrat în legătură directă cu dealeri internaționali de droguri.
Rețeta câștigurilor de zeci de mii de euro, prin racolarea de tineri în „sevraj” după bani, care să transporte stupefiante dintr-o țară în alta, au adus-o și la Suceava și, în numai câteva luni, au reușit să găsească zeci de cărăuși, tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, proveniți, cu precădere, de la casele de copii.
În total, cei 12 inculpați vor trebui să răspundă în fața judecătorilor pentru nu mai puțin de 16 transporturi de stupefiante pe care le-au organizat și finanțat în perioada decembrie 2008 – martie 2009.
Organizau „excursii” în China
Primul dintre cele 16 transporturi a fost organizat în luna decembrie a anului 2008, iar printre cei șase cărăuși tocmiți să transporte droguri în China, țară în care traficul de droguri se pedepsește cu moartea, se număra, susțin procurorii DIICOT Suceava, și Andrei Negrea, tânărul din comuna Adâncata care s-a sinucis în urmă cu câteva zile.
Transportul era organizat de Ingrid Tecuceanu, cea care, de altfel, îi și propusese lui Andrei Negrea „excursia” în China, în urma căreia avea să câștige o sumă considerabilă.
Printre cărăușii care au ajuns în China a fost și Marian Nicolae Lubineschi, un tânăr sucevean care le-a povestit anchetatorilor cum a aflat de „combinația din care putea câștiga bani” de la un prieten de-al său, Ovidiu Sauciuc, și acesta din urmă ajuns cărăuș în China.
Prin intermediul lui Poroșnicu, care primise bani de la Ingrid Tecuceanu –organizatoarea transportului, cei doi au fost „sponsorizați” să-și facă rost de actele necesare transportului și bilete.
„În gară la Burdujeni, ne-am întâlnit cu Bleancă (n.r. – George Ionuț Bleancă), o fată cu părul lung blond, pe nume Alexandra, un băiat căruia i se spunea „Emo”, pe care l-am recunoscut după o fotografie ca fiind Andrei Negrea, și încă un băiat despre care îmi amintesc că avea probleme cu dinții, dar al cărui nume nu-l rețin”, a povestit Lubineschi într-una din declarațiile date în fața anchetatorilor.
Escală la Instanbul
Din gară la Burdujeni, coordonați de Poroșnicu, cărăușii au ajuns la București, unde au mers la Ambasada Chinei pentru a obține viză. Au stat doar câteva ore în capitală, după care s-au îmbarcat în cursa de avion București – Istanbul, având deja bilete rezervate.
Costurile necesare acestui transport au fost suportate, au stabilit ulterior anchetatorii, de mai mulți cetățeni străini, membri ai unor rețele internaționale de droguri, care i-au trimis lui Ingrid Tecuceanu, din Turcia, prin Western Union, 3.000 de dolari.
Ajunși la Istanbul, tinerii s-au îmbarcat în două taxiuri comandate de acea fată Alexandra și au fost lăsați în cartierul „Tarabia”, la o casă situată lângă un restaurant Burger King, unde au fost cazați.
Spre seară, cei șapte cărăuși au fost vizitați de un cetățean de culoare care s-a recomandat „Sam” și care, au stabilit ulterior anchetatorii, le făcuse rezervările la avionul pentru Istanbul.
A doua zi, dimineață, în casa respectivă a venit o femeie de culoare care le-a adus tinerilor suceveni doi saci cu haine și le-a spus să-și umple cu ele bagajele cu care urmau să plece spre destinațiile ce le vor fi comunicate.
Șapte cărăuși spre China, fiecare cu cel puțin 1,5 kilograme de heroină în bagaje
În imobilul în care au fost cazați temporar cei șapte cărăuși au venit și alți dintre tineri din Suceava.
Rând pe rând, cei șapte tineri din lotul Negrea au plecat spre China, destinația exactă fiind provincia Guangzhou.
Fiecare dintre ei, explică procurorii anchetatori, transporta cantități de heroină variind între 1,5 și 4 kilograme, disimulate în bagaje.
Singurul care nu a mai ajuns la destinație a fost Ovidiu Sauciuc, depistat și arestat pe aeroportul Ataturk din Istanbul.
Restul cărăușilor s-au reunit la un hotel din Guangzhou, unde au predat bagajele în care se aflau drogurile unor cetățeni de culoare.

„M-a însoțit într-o cameră, unde mi-a cerut rucsacul”

„Mi-a data suma de 50 lire turcești și 200 dolari americani și mi-a spus să plec cu taxiul la aeroport de unul singur. Poro (n.r.-Poroșnicu) mi-a spus că la destinație urma să fiu contactat telefonic de cineva. Am ajuns la aeroport și m-am îmbarcat fără probleme în cursa către Guangzhou-China, cu escală în Moscova, unde am stat cinci ore.
Am mai făcut o escală la Beijing – China, unde am stat opt ore, timp în care am primit un mesaj pe telefon, care mi-a indicat ora cursei către Guangzhou. După aproximativ 48 ore, am ajuns la destinația finală. În timp ce mă aflam în aeroport am fost sunat de un român aflat în China pe nume Bundilă, care mi-a spus să mă urc într-un taxi și să-l sun pe același număr, de China, ceea ce am și făcut. Conform indicațiilor lui Bundilă, i-am dat telefonul taximetristului, care a fost îndrumat să mă ducă la un anume hotel.
La hotel l-am cunoscut pe acest Bundilă, care este un tânăr de aproximativ 18-20 ani, aflând de la el că locuiește în cartierul Burdujeni, din Suceava. Acesta se afla în compania altor trei tineri români care s-au prezentat cu poreclele „Balaur”, „Skipy” și „Găbălău”. Bundilă m-a însoțit într-o cameră, unde mi-a cerut rucsacul, pe care l-a golit de bagajul meu personal și a plecat fără să-mi spună nimic”, sunt fragmente din mărturisirile făcute de George Ionuț Bleancă, în fața anchetatorilor.
Între 4.000 și 4.500 de dolari SUA, prețul „excursiei” în China
În perioada petrecută în China, se arată în rechizitoriul procurorilor, cărăușii suceveni au efectuat, zilnic, din dispoziția dealerilor locali de droguri, multiple transferuri monetare prin sistemul Western Union, de aproximativ trei ori pe zi, cu sume de până la 9.000 dolari SUA de fiecare om.
„Acești bani erau trimiși pe numele unor cetățeni români, aflați în Turcia și Italia, dar erau destinați dealerilor de droguri din aceste țări, reprezentând contravaloarea drogurilor transportate de curierii români puși la dispoziția rețelelor internaționale de traficanți de droguri de mare risc de către organizatorii români ai acestor transporturi”, explică anchetatorii.
Fiecare dintre cărăuși a primit la întoarcerea din China sume cuprinse între 3.000 și 4.500 dolari SUA.

„Primeam diferite sume de bani de la un bărbat african”

„În cele câteva zile pe care le-am petrecut acolo am văzut că individul care mi-a dat și mie bani le dădea celorlalți români care se aflau acolo diferite sume de dolari pe care aceștia îi expediau în Turcia tot pe numele unor români” – declarația lui Nicolae Marian Lubineschi.
„În acest interval de timp, fiecare dintre noi, cei ajunși în China, primeam diferite sume de bani de la un bărbat african, respectiv câte 4.000, 7.000 sau 9.000 de dolari pe care trebuia să-i trimitem în numele nostru către mai mulți beneficiari din Turcia.
Precizez că fișele de trimitere a banilor erau completate de acel bărbat de culoare, astfel încât nu vedeam întotdeauna cine erau destinatarii acelor sume” – declarația lui George Ionuț Bleancă.
„Eram dusă de către soția negrului, pe nume Katy, să mănânc la un fast food, tot aceasta mă ducea la Western Union, unde completa formularele pentru depunere bani și mi le dădea să merg la ghișeu, unde, de două ori pe zi, puneam sume de bani pentru Turcia pe numele unor cetățeni români aflați acolo. Sumele variau între 2.000 și 8.000 dolari SUA o dată, bani puși de către noi zilnic” – declarație martor sub acoperire.

O moarte învăluită în mister

Singurul care nu s-a mai întors din China a fost Andrei Negrea. În luna iulie a acestui an, a apărut zvonul, confirmat, de altfel, de surse din rândul structurilor de crimă organizată, că tânărul ar fi fost prins cu droguri și condamnat la moarte în China.
Suspiciunile au apărut în urma interceptării unei discuții telefonice dintre doi dintre cărăuși care au rostit numele tânărului din comuna Adâncata și, printre altele, au vorbit despre faptul că acesta ar fi prins cu droguri în China, lăsând să se înțeleagă că suceveanul nu mai are nici o șansă de scăpare.
Informațiile apărute în presă legate de aceste zvonuri au dus imediat la demararea unor verificări de către Ministerul de Afaceri Externe (MAE), care, în cele din urmă, prin vocea ministrului din acea vreme, Cristian Diaconescu, a infirmat zvonurile.
„La Tribunalul Suprem al Republicii Populare Chineze nu este cunoscut un caz Negrea și nici un alt caz al unui cetățean român care să fi fost condamnat la pedeapsa capitală”, explica fostul ministrul Diaconescu pe 31 iulie a.c..
În urmă cu aproximativ o săptămână, reprezentanți ai MAE au anunțat că au fost informate de autoritățile chineze că românul Andrei Negrea s-a sinucis. Joi, 3 noiembrie a.c., tânărul din Adâncata s-a aruncat de la etajul 20 al unui hotel din orașul chinez Guangzhou.
„L-am iubit atât de mult”
Pe forumul unui ziar central, o tânără chinezoaică care s-a recomandat drept Melissa Guay a scris că avea o relație de iubire cu Andrei și chiar le-a trimis jurnaliștilor cotidianului respectiv mai multe fotografii cu ea și tânărul sucevean.
„L-am iubit atât de mult”, a scris tânăra, fără a explica în vreun fel gestul extrem al tânărului.
În edițiile următoare ale Monitorului vă vom prezenta și cazurile altor tineri care, fermecați de câteva mii de euro, au ajuns să transporte droguri de mare risc, unii dintre ei rămânând și fără bani sau ajungând în pușcăriile din străinătate, după gratii, la mii de kilometri de casă.