Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, a spus, luni, în fața judecătorilor de la instanța supremă, că a fost „înșelat” de procurorii anticorupție, care i-ar fi promis o pedeapsă de trei ani cu suspendare, motiv pentru care el a făcut niște declarații, pe care, însă, nu le mai susține, scrie Mediafax.Darius Vâlcov le-a spus magistraților că procurorul de caz i-a propus să semneze un acord de recunoaștere a vinovăției, iar, în schimb, el ar fi fost condamnt la trei ani de închisoare cu suspendare. Ulterior, însă, anchetatorii au extins urmărirea penală împotriva sa, și astfel, fostul ministru al Finanțelor, și-a dat seama că a fost înșelat.„Nu îmi mențin declarațiile date după 31 martie 2015. (…) În 25 martie 2015, Parlamentul a aprobat, la solicitarea DNA, începerea urmăririi penale împotriva mea și încuviințarea reținerii pentru trafic de influență. În aceeași zi, fiind și ziua mea de naștere, am fost reținut pentru 24 de ore în Arestul Poliției Capitalei, într-o cameră care are doi pe trei metri, cu opt persoane în acea cameră. Erau alte șapte persoane. Camera avea un geam de 30 de centimetri pe un metru sub nivelul tavanului. Eu am găsit un loc la al treilea pat suprapus, la 20 de centimetri din nivelul tavanului. Șocul a fost extrem de puternic și, a doua zi, când ICCJ a schimbat arestul preventiv în arest la domiciliu, am discutat cu avocații și le-am spus că fac orice numai să nu intru în acea cameră”, a povestit Vâlcov, luni, în fața instanței de judecată.



