Sfînta Scriptură și Sfînta Tradiție ne dau mărturii atît despre preînchipuirea sfintei Cruci, înainte de răstignirea Domnului pe ea, cît și despre actul însemnării cu sfînta Cruce, despre puterea ei divină, precum și despre tîlcuirea actului de însemnare a dreptcredincioșilor creștini, cu semnul sfintei Cruci.
Sfînta Cruce este preînchipuită de exemplu, în Vechiul Testament, de >, care a răsărit din pămînt, din porunca lui Dumnezeu, în mijlocul raiului pămîntesc, alături de > (cf. Facere 2, 9). > este denumirea metaforica a sfintei Cruci, denumire care apare, cum se vede, chiar pe primele pagini ale Sfintei Scripturi. Această denumire a sfintei Cruci apare, de asemenea, și pe ultimele pagini ale Sfintei Scripturi, unde se face descrierea răului ceresc, ca o completarea a descrierii raiului pămîntesc: > (Apoc. 22, 2; vezi și Apoc. 2, 7; 21, 6). Aici, cum se vede, se vorbește, profetic, și despre puterea divină a > (sfînta Cruce): > pămîntului.
Biserica ne dă învățătura limpede, că pomul vieții, despre care vorbește Sfînta Scriptură simbolizează sfînta Cruce. Acest lucru îl înfățișează ea, atît în scris în cărțile de slujbă divină, cît și în mod plastic, în pictură.
Biserica teologhisește și cîntă: >… (Stihira 1, Laude, 14 Septembrie).
De asemenea, în pictura multor Biserici ortodoxe române, desigur că și în alte țări ortodoxe, în pridvor, de regulă se află pictat pomul vieții, în centrul grădinii raiului. Acest pom se deosebește de ceilalți copaci, prin înălțimea, și, mai ales, prin forma sa trifurcată, arătînd capul de sus al Crucii, și cele două brațe laterale ale ei, și are, uneori, pe Domnul Hristos la rădăcina lui – ca în pridvorul Mănăstirii Cozia – iar alteori, Îl are înfățișat ca Miel al lui Dumnezeu (vezi Radu Crețanu, Chipul Mîntuitorului Iisus Hristos reprezentat în >, în rev. M. O. nr. 7-9/1980).
Cercetarea acestor fresce pictate ne dă imaginea clară despre >, adică despre sfînta Cruce, care a purtat pe ea pe Domnul Hristos, numit și Viața, așa cum Însuși Domnul Hristos Se numește pe Sine, de mai multe ori (Ioan 14, 6; 11, 25 etc.).
Preînchipuirea Sfintei Cruci, precum și facerea semnului sfintei cruci, de către aleșii lui Dumnezeu, semn urmat de efecte minunate, sînt descoperiri divine, în mai multe locuri ale Sfintei Scripturi. Vom cita numai două locuri din Vechiul Testament: a) Moise a trecut poporul Israel prin Marea Roșie în mod minunat, prin puterea divina a crucii, și l-a scăpat de robia politică egipteană, conducîndu-l la libertate. El a ridicat toiagul, și a întins mîna sa, drept înainte, peste mare, a despărțit apele mării, în două, și evreii au trecut marea ca pe uscat. Cînd au intrat și egiptenii în mare, pe același drum uscat, ca să-i înrobească, din nou, pe evrei, Moise, tot din porunca lui Dumnezeu, a întins iarăși mîna cu toiagul, și a făcut semnul de întretăiere al liniei drepte, pe care o schițase la despărțirea apelor marii. Apele s-au împreunat, și egiptenii au fost înecați, în mijlocul mării (vezi Ieșirea 14, 21-27).
Semnul acesta, făcut de Moise care a întins mîna cu toiagul peste apele mării, în mod cruciș, preînchipuiește sfînta cruce. Precum evreii au scăpat de robia politică egipteană, prin acest semn divin, tot așa și noi creștinii am fost scăpați de robia păcatului, prin sfînta cruce, robie mai cruntă decît robia politică egipteană. Vorbind școlărește, și teologic, toate aceste semne preînchipuitoare ale sfintei cruci, ca și multe altele, existente în Vechiul Testament, texte din care vom mai enumera, mai jos, se numesc tipuri ale sfintei cruci, adică schițe simple, nedesăvîrșite, iar chipul crucii, prezentat cu toate amănuntele în legătura cu ea, în Noul Testament, se numește antitip, adică chipul desăvîrșit al sfintei cruci. Este, și aici, o slăvită pedagogie divină, care a rînduit ca Vechiul Testament să fie călăuza noastră sau pedagogul nostru către Hristos (cf. Gal. 3, 24), potrivit cu puterea de pricepere a omenirii, în evoluția ei spre desăvîrșirea în credință.
