O perioadă, din păcate întunecată din Istoria Contemporană a românilor (1948-1964), a fost repovestită „picant”, miercuri 23 februarie a.c., în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor-Suceava sub egida unei duble lansări de carte: „Martiri și mărturisitori români din secolul XX” și „Poeți după gratii”, avându-i ca invitați speciali pe Fabian Seiche, teolog și jurnalist, autorul primei cărți citate, Ilie Tudor, unul dintre supraviețuitorii de la Aiud și pe Ionuț Șorea, unul dintre moderatorii manifestării organizate de „Bucovina Profundă” și Fundația Culturală „Memoria”.
Legionarii din temniță ca martiri ai neamului
„Lupta împotriva Comunismului, acest regim ateu, a avut un profund substrat spiritual de luptă împotriva răului, printr-o școală spirituală ce a dat martiri, respectiv Mișcarea Legionară, iar Creștinismul este la baza acestei școli. Evident, nu se poate face o antiteză sau o comparație intre valorile spirituale creștine și Mișcarea Legionară și așa cum spun doctrinarii ei, mișcarea aceasta a dat sfinți în mare măsură. În această carte, „Martiri și mărturisitori români din secolul XX”, sunt tratate lucruri și înainte de Comunism și după, tratând creștinismul Mișcării legionare ca mediu de formare a sfinților din închisorile comuniste. Acolo, în temniță, cei mai buni creștini au fost aceștia, dincolo de ce se pune pe seama lor: violențe așa zise și toate minciunile care se spun despre Mișcarea legionară. Cartea cuprinde anexe cu documente inedite și o prezentare alfabetică a principalelor temnițe comuniste din România și eu sper ca lucrarea să vă fie de folos și spre mântuire, căci, orice creație are la temelie o jertfă”, a declarat audienței Fabian Seiche în prezentarea lucrării sale, subliniind că și în prezent răul comunismului nu a dispărut cu desăvârșire.
Poezia de după gratii…
Poemele de după gratii, reeditate peste ani, sunt o comoară de mare preț, consideră Ionuț Șorea și asta deoarece, în opinia sa: „…poeziile nu au fost create la o simplă masă de scris, ci, în mijlocul evenimentelor, fiind veritabile transmisiuni directe acolo și atunci, nefiind regândite ca azi, fiind un fenomen unic. Vedeți, temnița românească a dat două comori: memoriile și poezia. Toate acele fapte redate prin versuri se petreceau în realitate, fiind o poezie scrisă pe Cruce, o poezie tipic românească, deci. Oamenii aceștia chiar aveau nevoie de poezie spre a supraviețui”. Pentru mulți din cei încarcerați modelul sau idolul era poetul și cărturarul Radu Gyr ale căror poeme erau ades recitate pe de rost, precum o Evanghelie.
Într-o viață de om, te poți considera fericit să trăiești o infimă fărâmă din istoria neamului, iar un caz fericit a fost Ilie Tudor, craioveanul care l-a cunoscut personal pe Căpitanul Legiunii, Zelea Codreanu, o figură charismatică ce impunea oricui respectul, pe vremea când era „copil de trupă” în Frățiile de Cruce legionare, într-o tabără de vară în fosta stațiune Carmen Sylva, azi Eforie Sud. Cum regimurile dictatoriale din România: Carlist, Antonescian și Comunist s-au succedat cu repeziciune la putere, o legătură din trecut cu Mișcarea Legionară, de multă vreme uitată, l-a costat pe Ilie Tudor ani grei de temniță și experiențe unice, pe unele dintre ele, mai „hazlii” redându-le mai jos…
Momente „vesele” în temnița de la Aiud
Deși Închisoarea de tristă amintire de la Aiud figurează pe „axa răului” din circuitul de închisori unde au fost martirizați opozanții comunismului de factură stalinistă, totuși, din spusele unor supraviețuitori, au fost și cazuri de tortură mai „blândă” în funcție de „gravitatea” faptei comisă împotriva regimului, adeseori denunțurile neavând un substrat real, ci fabricat.
„Au fost, desigur, și condamnări cu substrat probatoriu foarte hazliu: „…o dată au adus un bătrân în vârstă de 80 de ani și noi l-am întrebat cum de a nimerit în temniță; el ne-a răspuns că l-au acuzat de deținere ilegală de tanc! Tanc? Da, chiar așa, căci, în timpul retragerii Wehrmacht-ului de după 23 August 1944, un vehicul blindat pe șenile a fost abandonat în curtea acelui gospodar, bașca că era și în perfectă stare de funcționare. Cei de acasă aveau de gând ca, după terminarea războiului să-l dezasambleze pentru a-l folosi ca utilaj agricol. Nesupunerea față de colectivizarea forțată a anilor 50, au adus și un mandat de percheziție și așa au dat de tanc, ascuns sub o căpiță de fân, iar când au conectat bateria la motor, acesta a pornit. Altă dată, un gardian ne-a spus, că era vară și noi luam masa afară (curtea închisorii, n.red.), că oamenii au ajuns în Lună și n-au dat de Dumnezeu, deci, nu există, la care, Petre Țuțea l-a abordat ironic: trăiești la țară? El, da…Țuțea: și ai porci? Ăla da, băi! și Țuțea: și ai văzut tu ca porcul să se uite în sus la Lună? Pe un altul, gardianul l-a pus să scrie: Nu cred în Dumnezeu și acela a scris: Nu, Cred în Dumnezeu.”-a povestit audienței, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, supraviețuitorul de la Aiud, Ilie Tudor.
Toți supraviețuitorilor gulagului comunist românesc li s-a vestit eliberarea în urma Decretului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 1964, o dată cu distanțarea României din sfera sovietică și alunecarea sa spre modelul comunismului chinez și a celui iugoslav. Mulți au ieșit după 22 ori 25 de ani de temniță și cu tot atâtea sechele, resimțite și azi, după ani, pe care le regăsim în memorii scrise chiar de ei ori compilate după povestirile lor ca adevărați mărturisitori ai veacului XX, de după gratii, al ultimului secol barbar, un Guantanamo românesc.
