“Mărturii din Infern”



“Mărturii din Infern”
“Mărturii din Infern”

“Mărturii din Infern”, acesta este titlul cărții de, cu și despre bucovineanul Radu Bercea, o ediție îngrijită, prefațată și “ilustrată” poematic de Ion Drăgușanul, volum ieșit de sub tipar în aceste zile la Editura “Mușatinii”, în Colecția “Cărți arse”, în Anul “Mircea Streinul”, sub egida Consiliului Județean Suceava, în repertoriul editorial al Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural Bucovina.
O carte care s-a scris în timp, la mai multe mâini
O carte care scanează profilul omului și artistului cu statură exemplară Radu Bercea, prietenul meu de cursă lungă ajuns la vârstă septuagenară, dar care este cel mai tânăr din cei cinci mărturisitori (care însumează împreună 421 de ani de viață trăită cu demnitate) cărora li s-a conferit, anul trecut, Certificatul de martir al spiritualității românești din Bucovina.
Cartea aceasta s-a scris, în timp, la mai multe mâini: cele ale lui Radu Bercea, răsucite la spate, încătușate, înghețate și zdrobite de muncă în pușcăriile și coloniile penitenciare de la Canalul Dunăre – Marea Neagră și din Balta Brăilei, dar și mâinile măiestre ale artistului, ale graficianului delicat și ale pictorului inimitabil, cele ale oamenilor care l-au cunoscut și au scris despre el (istorici, colegi de breaslă artistică, scriitori, jurnaliști…) și cele ale lui Ion Drăgușanul, care, într-un act de explozie creativă, a realizat un poem al destinului lui Radu Bercea, răsturnând tehnica uzitată până acum, cea prin care versurile erau ilustrate, și “ilustrând poematic” o selecție de lucrări grafice din ciclul “Memoria retinei gulagului românesc”, ciclu prin care Radu Bercea a dobândit un statut special în plastica românească.
“O umbră pe care s-a pășit și încă se mai pășește”
“În noblețea lui înnăscută – scrie Ion Drăgușanul în textul introductiv al cărții, intitulat “Cei strămutați de destin” – Radu Bercea nu și-a imaginat, vreodată, că merită recunoștința nepăsătorilor pășitori prin vreme, întrupată într-o carte, și asta pentru că, liber sau victimizat, el se consideră doar umbra operelor sale, o umbră pe care s-a pășit și încă se mai pășește”.
Așa că, într-o conspirație legitimă cu câțiva dintre cei care-l prețuiesc pe acest martir bucovinean cu “identitate deturnată” (“destinul său artistic fiind retezat brutal și mutilat de arestarea din 30 aprilie 1959”, acuzat și condamnat pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”), Ion Drăgușanul, care, ca redactor de carte, a ordonat documente, fotografii, texte scrise și publicate de-a lungul anilor, lucrări grafice pe care le-a “ilustrat poematic” cu versurile sale, a alcătuit o carte (pe care nu reușesc s-o circumscriu unui gen anume, dar pe care-o percep ca o mărturisire) pe care Radu Bercea, ca trăitor mărturisitor, ca autor al desenelor care ilustrează infernul pușcăriilor comuniste și bestialitatea unui regim, o dedică soției sale Olga, copiilor Manuel, Oana și Ștefan “și celor care știu ce înseamnă suferința și umilirea”.
O cunună de lauri
O carte în care tragismul unei vieți se scurge din documente (“Fișa personală”, întocmită de Închisoarea MAI din Iași, “Procesul-verbal de interogator”, Sentința Tribunalului Militar…), din lunga listă a locurilor de recluziune (închisori de triaj și de tranzit, colonii penitenciare de muncă…), din fotografii (de la cea de copil dezrădăcinat de ocupantul sovietic din baștina din Nordul Bucovinei, la cea a eliberatului din închisoare, paria cu chipul supt, dar cu speranța în ochi, de la prima expoziție, din 1964, din Gura Humorului) și din suita de lucrări grafice “ilustrate” poematic de Ion Drăgușanul. Contrabalansarea este făcută prin textele care prezintă activitatea artistică a lui Radu Bercea, aprecierile de care se bucură, recunoașterea lui ca plastician.
Așa cum a spus cândva soția lui, doamna Olga, Radu Bercea, care “a avut o copilărie nefericită și o tinerețe de calvar”, are acum, înconjurat de cei dragi, de familie și de prieteni, “o bătrânețe de aur”, iar cartea aceasta este ca o cunună de lauri.