Cuvînt de învățătură

Mărturii despre Maica Domnului



Mărturii despre Maica Domnului
Mărturii despre Maica Domnului

Monumente religioase se unesc cu mărturiile istorice pentru a arăta vechimea închinăciunii ce se cuvine Sfintei Fecioare Maria, preoții, regii, împărații, pictura, sculptura, poeții și scriitorii din primele secole ale creștinismului din evul mediu și din epoca noastră, toate generațiile aduc tributul lor de respect, de recunoștință și de laudă smeritei fecioare din Nazareth. Toată lumea creștină, în decursul veacurilor, a cunoscut puterea ei cea mare și a simțit ajutorul ei în clipele grele.
Să-i amintim pe Ștefan cel Mare, Neagoe și Matei Basarab, Constantin Brîncoveanu, care au ridicat o mulțime de biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului și credem că este suficient. Dumnezeu atît de mult a iubit-o pe Sf. Fecioară Maria încît i-a dat pe Unicul Său Fiu, care nu s-a rușinat de sînul Preacuratei Sale Maici. Mîntuitorul s-a supus ei în timpul vieții Sale pămîntești și, cînd era răstignit pe Cruce, a încredințat ei, ca unei Maici, toată lumea creștină. A încununat-o cu slavă și cinste și a pus-o de-a dreapta Sa, în calitate de regină. Dar, cine poate să laude după vrednicie pe aceea care este mai presus decît toată lauda?
Biserica Ortodoxă are o carte numită „Minunile Maicii Domnului”, pe care, poate, mulți le-ați citit și ați luat cunoștință de faptele minunate. Voi aduce acum și trei mărturii din Sf. Scriptură, unde se vorbește despre alegerea Sfintei Fecioare în lucrarea dumnezeiască.
Prima și cea mai veche se găsește la Facere, cap. XXVIII, ver. 10, unde se vorbește de visul patriarhului Iacov, care a văzut o scară, ce unea cerul cu pămîntul, pe care coborau și urcau îngerii lui Dumnezeu. Pe cînd Iacov privea uimit această frumusețe minunată, a auzit glasul lui Dumnezeu care l-a binecuvîntat. El s-a înspăimîntat și, deșteptîndu-se, a socotit că în locul acela este Poarta Cerului.
Scara din visul patriarhului Iacov este Sf. Fecioară Maria, căci pe această scară s-a coborît Dumnezeu, Iisus Hristos și S-a întrupat din pîntecele său. Fecioara Maria este casa lui Dumnezeu și Poarta Cerului și numai cei ce recunosc aceasta vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Vai de toți cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului și care aduc hule împotriva cinstei sale, căci sînt și de aceștia, o mulțime de ticăloși, unii susținînd chiar că a mai avut și alți copii, atît de întunecat le este capul.
A doua mărturie o găsim la proorocul Iezechil care spune în vedenia sa cum a fost luat și dus pe calea ușii sfinte ce duce spre răsărit, iar ușa aceasta era încuiată. A auzit atunci glasul Domnului, care i-a spus că ușa nu se va deschide și nimeni nu va trece printr-însa, căci Domnul Dumnezeul lui Israel va intra printr-Însa.
Dacă citește cineva toate acestea, neluminat de duhul lui Dumnezeu sau cu alt interes, nu poate înțelege Sf. Scriptură, căci în ea se ascund taine mari. Iată, ușa cea încuiată este preacurata Fecioara Maria, căci printr-însa a intrat și a ieșit Mîntuitorul Iisus Hristos, nestricînd pecetea fecioriei, așa cum străbate raza soarelui prin geam.
A treia mărturie o găsim tot în Vechiul Testament la Paralipomena cap. XIII, ver. 1, unde se spune că împăratul David a trimis niște oameni ca să aducă dintr-o localitate Chivotul Domnului. Acest Chivot era un fel de ladă poleită cu aur în care se aflau tablele legii, primite de Moise din mîna lui Dumnezeu. Deasupra acestui chivot erau doi heruvimi de aur. Preoții, tot poporul și însuși împăratul însoțeau în sunetul harfelor și chitarelor carul în care se găsea Chivotul și care era tras de boi. Ajungînd la o cotitură, boii au smucit, iar Chivotul sta să se răstoarne. Atunci, un om din mulțime a întins mîna să-l sprijine, dar a murit pe loc.
Văzînd moartea lui Uza (căci așa îl chema), împăratul David s-a întristat și s-a temut, totodată. Astfel, de frică, nu a mai dus Chivotul în cetatea lui, ci l-a așezat în casa lui Obed Edom, pe care Domnul a binecuvîntat-o.
Vedeți că Dumnezeu n-a suferit nici să fie atins cu mîna acest chivot care închipuia pe Sf. Fecioară Maria?! Dar, ce se vor face acei nelegiuiți care ating cu limba ascuțită sfințenia și fecioria Împărătesei Cerului? Unde vor băga capul hulitorii și necredincioșii care aduc insulte Maicii Domnului prin care
ne-a venit mîntuirea?
Chivotul despre care am vorbit îl au toate bisericile creștine ortodoxe și se află pe masa Sf. Altar, iar în el se păstrează cutiuța cu Sf. Împărtășanie. Chivotul este închipuirea Maicii Domnului, Casa lui Dumnezeu, Poarta Cerului, Ușa Raiului iar Sf. Împărtășanie închipuie cuvîntul lui Dumnezeu care se află în biserica slavei Sale.



Recomandări

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația  „Sfântul Mitropolit Dosoftei”
100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”