Mărturia izvorului

Odată, trei oameni au călătorit împreună. Ostenind în drumul lor, au făcut popas la un izvor limpede, unde și-au stâmpărat setea cu apa lui rece. Deasupra izvorului cineva scrisese aceste cuvinte: „Faceți toți ce fac și eu”. Privind cele scrise, cei trei călători se întrebară:
– Oare ce-ar putea să însemne aceste cuvinte? Unul dintre ei a zis:
– Eu cred că izvorul vrea să ne spună următorul lucru: „Vedeți? Eu alerg mereu printre pământ și pietre și de aceea sunt atât de limpede și de curat. Sârguiți-vă, trudiți mereu, căci munca vă păzește de multe ispite și vă păzește curați de orice rău”.
Al doilea călător a zis:
– Eu cred că izvorul vrea să ne învețe altceva. Dacă ar vorbi cu noi, cred că ne-ar zice așa: „Vedeți? Apa mea eu v-o dau în dar, fără nici un ban. În dar să dați și voi altora darurile și bunurile de care vă va învrednici Bunul Dumnezeu”.
Auzind aceste cuvinte, cel de-al treilea călător grăi astfel:
– Mie mi se pare că izvorul ne mărturisește altceva: „Priviți la mine ce apă curată și cristalină am și cât este de bună și de răcoroasă. însă îndată ce mă tulbur, nu mai sunt bun de nimic și nimeni nu-și mai poate potoli setea din apa mea. Dimpotrivă, călătorul fuge de ea și o socotește netrebnică”.
Așa e și viața noastră, îndată ce o tulbură greșelile și păcatele, ea nu mai e bună de nimic. E urâtă și înaintea lui Dumnezeu, și înaintea oamenilor.
Trei păreri aveau cei trei călători, și toți trei erau foarte înțelepți întru cuvintele lor.
Prin toate cele pe care le găsim în preajmă,
Dumnezeu la lucruri sfinte ne îndeamnă.
(În căutarea bucuriei, Editura Sophia)