Fostul director economic al FC Rapid, Viorel Cauc, a declarat, marți, la Tribunalul București, unde a fost audiat ca martor în dosarul transferurilor, că în cazul jucătorului Florin Bratu a înregistrat în contabilitate „două contracte apărute de la DNA”, după ce procurorii au început ancheta.
„Prima rată din contract a fost de 350.000 de dolari. Ulterior, au mai apărut niște contracte de la DNA, pe care le-am înregistrat în contabilitate, unul de un milion de dolari și altul de 400.000 de dolari. Amândouă erau înregistrate pe firma Becali. Am înregistrat 1.400.000 de dolari la venit. Suma de transfer a jucătorului era de 1.750.000 de dolari”, a declarat Cauc în fața instanței.
Fostul oficial al grupării giuleștene a mai precizat faptul că declarația sa dată în timpul urmăririi penale, inclusă în dosar, nu a fost scrisă de el, dar a fost semnată de el, aceasta fiind explicația mai multor neconcordanțe legate de sumele de transfer în cazul Bratu. El a precizat că acționarul majoritar George Copos nu a semnat niciun act la Rapid legat de transferuri. „Arăt că declarația dată la DNA, la fila 12, volumul 18 din dosar, nu a fost scrisă de mine, însă a fost semnată de mine. Arăt de asemenea că inculpatul Gheorghe Copos nu a semnat niciodată un act contabil și nici nu mi-a dat vreodată o dispoziție pe linie de serviciu”, a mai spus Cauc.
Declarațiile președintelui grupării Tractorul Brașov, Paul Enache, în calitate de martor în dosar, nu au mai putut fi consemnate, întrucât el a precizat faptul că s-a constituit parte civilă. Enache, ca reprezentant al clubului brașovean, solicită de la clubul Rapid diferența taxei de solidaritate, care să fie calculată nu la suma de 650.000 de dolari, cât s-a anunțat inițial că e valoarea contractului transferului jucătorului Florin Bratu la Galatasaray, ci la suma de 2.750.000 de dolari, cât știe el că ar fi fost în realitate. Enache a precizat că a primit de la clubul turc o taxă de solidaritate calculată pentru un contract în valoare de 650.000 de dolari, dar că a aflat ulterior din presă că suma reală a transferului ar fi fost de 2.750.000 de dolari.
Conform reglementărilor internaționale, clubul turc ar fi trebuit să plătească un procent de cinci la sută din valoarea contractului către grupările la care activase jucătorul înainte de a fi transferat la Rapid, ca indemnizație de formare a fotbalistului.
Cum Paul Enache nu cunoștea exact reglementările în vigoare, s-a obligat ca până la următorul termen să se documenteze în ceea ce privește proveniența sumei pe care o solicită.
La termenul de marți, la Tribunalul București au fost prezenți Victor Becali, George Copos, Cristian Borcea și Gheorghe Popescu. Inculpatul Gheorghe Nețoiu a fost amendat de către instanță cu suma de 3.000 de lei pentru lipsa nejustificată la mai multe termene.
Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru 21 februarie, ora 12.00.
Conform DNA, Gheorghe Popescu, angajat la acea dată la fimra Becali Sport, alături de inculpații Copos Gheorghe și Becali Ioan, ar fi contribuit la falsificarea sumei de transfer în cazul lui Bratu Florin, încasând aproximativ1.600.000 de dolari din valoarea totală de 2.750.000 de dolari a transferului, sub forma de împrumut și în numele firmei Becali Sport.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu, Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005. Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid București la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oțelul Galați la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistrița la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo București (împrumutat la F.C. Argeș Dacia Pitești) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo București la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo București la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistrița la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid București la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo București la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 și Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo București, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.