Complexul Muzeal Bucovina Suceava a avut, în prima zi a acestei luni, o prezență consistentă și apreciată în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul Sărbătorii Mărțișorului, care s-au desfășurat la Consulatul General al României din Cernăuți.
Directorul general al CMB Suceava, Constantin-Emil Ursu, și muzeografa Maria Crușninschi au prezentat, în cadrul unui buchet de acțiuni culturale, care au avut loc sub patronajul consulului general Romeo Săndulescu, în galeria „Diplomat Art” din instituția consulară românească cernăuțeană, o expoziție cu profil etnografic cu genericul „Sărbătorile de primăvară la români”. O expoziție care, prin exponatele prezentate, a configurat un nucleu de ruralitate românească creștină, în care, sub grindărașul (țesătura îngustă de perete cu motiv floral), care se întindea, ca un brâu ocrotitor, deasupra icoanelor pictate pe sticlă, aranjate în formă de cruce, și-au găsit rostul roata de tors și furca pe care era înfășurat caierul de lână (amintind de legenda Babei Dochia), cofița și mănunchiul de busuioc (ținând de tradiția sfințirii plugului la începutului anului agrar) sau copturile rituale, cei 40 de „mucinici” sau „sfințișori”, presărați cu nucă și îndulciți cu miere, dar și câteva grupaje decorative cu mărțișoare, toate amintind de sărbătorile primăverii, punctate, fiecare în parte, prin câteva texte din scrierile lui Simion Florea Marian, extrase din lucrarea „Sărbătorile la români”.
Expoziția adusă de la Suceava a fost doar una din podoabele Galeriei „Diplomat Art”, cadrul fiind armonios întregit cu alte trei secvențe expoziționale, care subliniau intensa viață culturală zonală: un segment din expoziția de pictură a artistului plastic cernăuțean Volodimir Mikolaiovici Krasnov (trei portrete admirabile de femei, care l-au determinat pe directorul CMB să-i adreseze pictorului – avându-l ca tălmaci pe artistul plastic humorean Radu Bercea – invitația de a expune în vara acestui an la Suceava), o expoziție de fotografie artistică având ca subiect florile primăverii, realizată de Aigara Ludmila Trohimidna, și un grupaj de goblenuri mignone (predominant în culorile alb-roșu ale firului de mărțișor) executate de Valentina Vovc.
Dar nu doar de această delectare vizuală au avut parte numeroșii invitați care au participat la manifestare, ci și de un segment interpretativ, care a fost marcat de mai multe surprize. O primă surpriză a fost cea oferită de un alt grup de suceveni prezenți la Cernăuți cu prilejul Sărbătorii Mărțișorului. Un grup de universitari și studenți de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, în frunte cu prorectorul Sanda Maria Ardeleanu, care, în contextul relațiilor parteneriale cu Universitatea de Stat „Iuri Fedkovici”, au organizat, la instituția de învățământ cernăuțeană, sub genericul „Euromărțișor”, o suită de acțiuni culturale (de la lansare de carte, la spectacol de teatru și de la momente muzicale, la expoziție de pictură) au oferit, în afara mărțișoarelor pe care le-au dăruit celor prezenți, și un „mărțișor muzical” (vocal și instrumental) interpretat Doina Lavric. Au mai evoluat în minispectacolul neregizat, dar moderat de consulul general Romeo Săndulescu, poeta și interpreta Tamara Severniuk (care, pe noul său CD, ce se înscrie în seria celor care vor marca împlinirea a 600 de ani de la atestarea documentară a Cernăuțiului, are și câteva cântece pe versurile poetului…Romeo Săndulescu), Carolina Jitaru (și ea, cu o surpriză, prezentând, în premieră, o piesă pe versurile aceluiași autor intitulată „Gânduri Răzlețe”, dar și melodia „Poem bucovinean”, care ne-a amintit de regretatul Grigore Bostan) și, surpriza de final, recitalul virtuozului violonist Nicolae Hacman, care, în timp ce toate doamnele prezente primeau garoafe roșii din partea misiunii consulare românești de la Cernăuți, a interpretat „Hora Mărțișorului” de Grigoraș Dinicu și, la cererea auditoriului, „Balada” lui Ciprian Porumbescu. O manifestare care ne-a apropiat din nou de cernăuțeni, români și ucraineni deopotrivă, în perimetrul atât de primitor al instituției consulare românești din fosta capitală a Bucovinei.






