Pentru ambiția și perseverența de care au dat dovadă, pentru actele lor de curaj, pentru poveștile de succes pe care și le-au construit, de multe ori singure, cele mai apreciate femei din județul Suceava au fost răsplătite, în prima zi de primăvară, cu un mărțișor de recunoaștere.
Doamnele au fost celebrate duminică, la Shopping City Suceava, în cadrul celei de-a patra ediții a manifestării „Femei de Succes! Performanță la Superlativ!”, eveniment ce și-a propus să sărbătorească femeile care au demonstrat că au un cuvânt de spus în domeniul lor de activitate. Au fost prezente cadre didactice, femei de afaceri, doamne din politică, medici, voluntare, etc.
Toate au alcătuit, duminică, o comunitate a femeilor curajoase pentru care „Nu pot” nu există, o comunitate a femeilor puternice și luptătoare, dar feminine, distinse și elegante în același timp.
Evenimentul s-a bucurat de prezența a sute de invitați, printre care și domni din viața publică a urbei, care au dorit să transmită felicităridoamnelor care au dovedit că, pe lângă familie și atribuții de serviciu, pot avea o contribuție însemnată în comunitate prin proiectele și acțiunile în care s-au implicat.
Totuși, sucevenii de rând au fost cei care le-au adus în centrul atenției evenimentului de ieri, prin voturile acordate pe site-ul Monitorului de Suceava – www.monitorulsv.ro.
Peste 700 de suceveni au acordat sufragii, în perioada 6-22 februarie, favoritelor lor. Interesul sucevenilor pentru acest sondaj a fost unul foarte ridicat, sute de nume fiind propuse pentru cele 16 categorii, cele mai multe propuneri fiind făcute în cadrul secțiunilor Educație, Sănătate, Estetică și modă și Tânăra generație. Evenimentul a fost inițiat și coordonat de Angela Zarojanu.
Laureatele evenimentului
16 sucevence au fost premiate în cadrul evenimentului „Femei de succes! Performanță la superlativ”, acestea fiind răsplătite cu flori de tot atâția domni din județ care au acceptat invitația de a le premia pe câștigătoare.
La categoria Educație, a fost premiată conf. univ. dr. Otilia Clipa – decan al Facultății de Științe ale Educației, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”Suceava (USV).
La categoria Cercetare, premiul a fost adjudecat de către conf. univ. dr. ing. Mariana Milici, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Universitatea din Suceava, iar la categoria Sănătate, dr. Maria Bucșineanu a fost câștigătoarea.
Liliana Agheorghicesei a fost distinsă la secțiunea Afaceri și antreprenoriat, la secțiunea Științe juridice – avocata Camelia Ignătescu, de la facultatea de Drept, USV, la Administrație publică – Mirela Adomnicăi, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, la secțiunea Politică – Laura Cătălina Culipei, președinta Organizației de Femei a PNL Suceava, la secțiunea Literatură – Carmen Veronica Steiciuc, președinta Societății Scriitorilor Bucovineni, la secțiunea Arte Plastice – profesor și inspector școlar Loredana Ceică, la categoria Sport – prof. Maria Reuț, de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, la Turism – Manuela Scripcariu, fondatoarea discoverbucovina.info, la secțiunea Jurnalism – Dana Humoreanu, de la Monitorul de Suceava, la secțiunea Responsabilitate socială și voluntariat – inspector principal, ofițer sociolog Ileana Iacob din cadrul Inspectoratului de Poliție Suceava, la Muzică – Manuela Pohoață, la Estetică și modă – Ioana Iacob, iar la secțiunea Tânăra generație – Roxana Dumitrache.
Câștigătoarele au primit flori de la Ion Lungu, Lucian Harșovschi, Ion Burlui, Sever Dumitrache, Sorin Pohoață, Tiberiu Cosovan, Gheorghe Biholar, Constantin Severin, Gabriel Cărăbuș, Victor Șutac, Neculai Barbă, Ionuț Epureanu, Constantin Mărgineanu, Dan Cușnir, Dan Dumitrache, Mugur Vîntur și Mihai Pînzaru PIM. Totodată, au fost premiate femeile parlamentar din Suceava – Steliana Miron și Sanda-Maria Ardeleanu.
Cu diplome de onoare pentru întreaga activitate desfășurată, în domeniul Învățământ, respectiv Sănătate, au fost distinse Rodica Belța, Natalia Ott, Rodica Alexadru, Silvia Buzilă și Cecilia Dascălu.
Diplomă de excelență au primit jurnalista Adriana Dascălu Bulină și artistul plastic Lucia Pușcașu.
Dana Mihaela Jianu: „Sunt și rămân aceeași. Un copil al Bucovinei, al sevelor bucovinene puternice”
Invitata specială a evenimentului a fost dr. Dana Jianu – medic estetician, chirurg plastician, doctor în științe medicale, profesor asociat la Universitatea de Medicină și Farmacie București, directoarea Centrului Medical „ProEstetica” București.
Cea mai de succes femeie chirurg plastician din România, Dana Jianu a absolvit Magna Cum Laude Facultatea de Medicină, București, reușind să ajungă într-un timp record pe cea mai înaltă treaptă a recunoașterii profesionale, a admirației, prețuirii și respectului celor care o cunosc.
În cuvântul său, suceveanca Dana Jianu a vorbit despre rădăcinile sale, despre oamenii care au contribuit la formarea și succesul său, subliniind totodată importanța educației, a școlii, a dascălilor, a „ziditorilor de om”,
„Sunt și rămân aceeași. Un copil al Bucovinei, al sevelor bucovinene puternice. De munte, de brad. Prin prezența dumneavoastră aici, distinse doamne și domnișoare, distinși domni, un centru comercial s-a transformat într-o agora, un dom al spiritualității, eleganței, al bunului gust și energiilor pozitive. Nu aș fi aici dacă nu m-aș fi născut în tărâmul de basm de la Vama. Mulțumesc distinșilor părinți – Lucreția și Silvestru Lucuțar, și bineînțeles școlii. Școala cu tot ceea ce a însemnat ea. Lumină, profesori, colegi. Școala este esențială și se cuvine să aduc mulțumiri unor oameni distinși, intelectuali, profesori ziditori de piatră în om”, a transmis invitata, aceasta aducând mulțumiri foștilor săi dascăli de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava și Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava.