Mărțișorul, în forma materială a unui șnur bicolor, de care atârnă, în funcție de gust, un trifoi cu patru foi, o potcoviță aducătoare de noroc sau un muțunache, este simbolul consacrat al primăverii. Primăvara e feminină. Mărțișoarele sunt dăruite, cu mici excepții, femeilor. Unele le poartă, altele le aruncă în poșetă și apoi le uită într-un fund de sertar, lângă alte inutilități. Femeile își promovează pe piept, în zona delicată în care bluza ascunde duda sfârcului, doar mărțișorul venit de la bărbatul pe care îl iubesc. El nu coincide obligatoriu cu soțul sau cu prietenul oficial. Iubirile își au uneori căsniciile lor secrete.
În ceea ce mă privește, cel puțin legat de colegele cu care împart chinul muncii redacționale, mărțișoarele pe care le dăruiesc an de an sunt ciocolate. Am observat cu încântare că ciocolata mea mărțișor este consumată cu plăcere. Am inventat deci mărțișorul-ciocolată.
Politicește, ziua de 1 martie ne-a adus în acest an continuarea unui balamuc. Pentru ca balamucul să fie valid, demn adică de numele lui, s-au angajat să-l desăvârșească președintele țării Traian Băsescu, Parlamentul, Guvernul și clasa politică în totalitatea ei. Clasa politică alcătuită din personaje cu și fără barbă, cu și fără chelie, argintate la tâmple sau albe de-a binelea, n-are altă treabă decât menținerea, de zile și săptămâni, la cote înalte, a balamucului. Firește, balamucul a fost început mereu de Traian Băsescu. Omul acesta, ca un coleg de-al meu de la liceul din Vălenii de Munte, caută zilnic gâlceavă. Colegul meu, pe nume Gaftoi și poreclit Caftoi, se bătea în fiecare zi cu cineva. Nu în vorbe, ci în pumni. Caftoi era tare. A bătut o dată trei vlăjgani, frați între ei, în gara din Văleni. Pe unul l-a lăsat lat în sala de așteptare, pe al doilea l-a așezat leșinat pe linia ferată (nu venea trenul), iar pe cel de-al treilea l-a agățat în crăcana unui tei care străjuia peronul. O singură dată Caftoi a mâncat bătaie. Rău de tot. A reușit, prin vrajbă, să coalizeze persoane care nu aveau prietenii între ele. Toate aveau în schimb amintirea unui pumn încasat de la Caftoi. L-au pândit într-o seară și l-au bătut măr, internându-l o lună în spital cu răni, fracturi, nas rupt. Caftoi s-a lecuit astfel prin aplicarea constituțională a unei bătăi soră cu moartea, de căutat zilnic zâzanie. S-a făcut băiat de treabă. Se va face și Traian Băsescu? Nu știu și nu cred.
Ziua Mărțișorului a debutat tot cu dezbateri aprinse, uite referendumul, nu e referendumul, cine-i cu Băsescu, cine nu-i cu Băsescu. România, nici în zodia delicată a Mărțișorului, n-are alte griji. Băsescu și iar Băsescu. Marinarul acesta care seamănă cu o insectă, cu mers sprinten și spinarea nițel încovoiată în față, unde atârnă capul său de termită, a monopolizat și mărțișorul. N-am crezut că nația, nu numai cea feminină, va purta în aceste zile, acest mărțișor cu totul insolit – mărțișorul Băsescu. Ni l-am atârnat toți pe piept, în căpățâni, funcționăm cu el în gând. Mărțișorul Băsescu (cine va înregistra marca la OSIM se va face om, așa cum au făcut avere cei care au înregistrat votca Ceaușescu) este simbolul acestei primăveri, prima în care suntem membri ai Uniunii Europene. Cu numele, fiindcă preocupările noastre sunt altele. De fapt, preocupările noastre nu cunosc pluralul. E una singură și se cheamă Traian Băsescu.
