Sub genericul „Mărțișoare cu… cântec”, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Monitorul de Suceava și Grupul Editorial „Mușatinii” organizează miercuri, 7 martie, la Vatra Dornei și Gura Humorului, o manifestare itinerantă care cuprinde lansarea mai multor volume și un recital muzical susținut de Andi Drăgușanul, solistul trupei Toy Machines.
Vor fi lansate, la Vatra Dornei, la ora 14:00, la Casa de Cultură „Platon Pardău”, și la Gura Humorului, la ora 18:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, volumele “Bătălia bucovineană pentru Eminescu”, “Puținătăți. Petecuțe de viață”, de Elena Greculesi, „Cântecele”, de Ion Drăgușanul, și “Efigii în filigran” (vol. 2, cu subtitlul “Intersectări cordiale”), de Tiberiu Cosovan.
Acestor cărți li se va alătura lucrarea bilingvă (germană/română) intitulată „Planul Districtului Bucovina în 72 secțiuni, întocmit după ridicări geometrice în anii 1773, 1774 și 1775 de Departamentul Cezaro-Crăiesc al Statului Major General”, o „radiografie” cartografică a peisajului Bucovinei de la începutul epocii moderne, publicată prin efortul conjugat al lui Ioan Iosep, Constantin-Emil Ursu și Simona Palagheanu.
Circumscrise programului de manifestări dedicate „Anului 80 al Artelor Plastice Bucovinene”, „Mărțișoarele cu… cântec” de la Vatra Dornei vor cuprinde și vernisajul expoziției „Armonii de primăvară”, a artiștilor plastici Radu Bercea și Ioan Bodnar.