Tenis

Marți s-au disputat alte 9 meciuri în Cupa Monitorul de Suceava



Temperaturile ridicate i-au obligat pe organizatorii Cupei Monitorul de Suceava la tenis de câmp să programeze meciurile dimineața și seara, atunci când disconfortul termic este mult mai mic. Chiar și așa, ieri s-au disputat 9 din cele meciuri programate, unul fiind amânat. Competiția va continua și astăzi, cu alte cinci meciuri.
La Cupa Monitorul 2016 participă nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul se va derula până la sfârșitul lunii septembrie la Bazele sportive Unirea și IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la finalul lunii iulie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Pentru mai multe detalii accesați link-ul https://www.monitorulsv.ro/Cupa-Tenis-Monitorul.
Rezultatele înregistrate ieri, 26 august

Marți 26 iulie ora 08.00 Cristi Carpiuc – Tibi Serdenciuc Princ. Semif. I, Seria I Baza UNIREA 6-7, 6-2, 6-2
Marți 26 iulie ora 10.00 Eduard Bandi – Iuliu Buburuzan Princ., Semif. II, Seria II Baza UNIREA 3-6, 6-3, 6-4
Marți 26 iulie ora 12.00 Daniel Roșu – Vasile Filip Elita, -40, Gr. B Baza UNIREA 3-6, 3-6
Marți 26 iulie ora 16.00 Sebi Gheorghe – Constantin Curic Sec. Sem. I, Seria II Baza UNIREA 6-3, 6-3
Marți 26 iulie ora 17.00 Vasile Ungureanu – Ștefan Ungureanu Princ., Semif. II, Seria I Baza UNIREA AMANAT
Marți 26 iulie ora 18.00 Petrică Parfenov – Cătălin Lungu Princ., Semif. II, Seria I Baza UNIREA 6-4, 6-3
Marți 26 iulie ora 07.00 Gabi Holovenciuc – Tudor Hojbotă Sec. LemnII., Seria I Baza IRE 3-6, 6-2, 6-7
Marți 26 iulie ora 07.00 Ionuț Țiprigan – Nicu Costrîș Princ. Retr. II, Seria I Baza IRE 5-7, 6-2, 6-3
Marți 26 iulie ora 08.00 Marian Rebei – Tudor Andronic Sec. Lemn I, Seria II Baza IRE 6 – 7, 6 – 4, 6 – 4
Marți 26 iulie ora 10.00 Cristian Petraru – Daniel Hanusiac Princ. Cons I, Seria II Baza IRE 4-6, 6-2, 4-6

Meciuri programate astăzi, 27 iulie

Miercuri 27 iulie ora 09.00 Bogdan Pădurariu – Valentin Chidoveț Princ. Consl. II, Seria I Baza UNIREA
Miercuri 27 iulie ora 16.00 Titi Dimofte – Costică Prostire Elită, + 40, Grupa A Baza UNIREA
Miercuri 27 iulie ora 18.00 D-tru Negru – Sorin Croitor Princ., Semif. II, Seria I Baza UNIREA
Miercuri 27 iulie ora 08.00 Ioan Ceucă – Constantin Codrescu Veterani, Semif. II Baza IRE
Miercuri 27 iulie ora 09.00 Cezar Nacu – Simion Mercheș Princ., Semif. I, Seria II Baza IRE


Recomandări

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere
Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere