Vineri

Marșul „Pledoarie pentru demnitate”, de Ziua Persoanelor cu Dizabilități



Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava, în parteneriat cu Asociația „Blijdorp România”, organizează, pentru al cincilea an consecutiv, marșul “Pledoarie pentru demnitate”. Acțiunea se va desfășura vineri, 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, între orele 10:30 – 12:30.
Marșul, la care vor participa copii cu dizabilități, părinții acestora, angajați ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, se va desfășura pe traseul Primăria Suceava – Consiliul Județean Suceava.
Organizatorii evenimentului au spus că prin această acțiune se urmărește promovarea unei politici sociale bazate pe respectarea persoanelor cu dizabilități, stimularea integrării sociale a copilului și familiei acestuia, bazată pe credința că toți oamenii sunt egali și trebuie respectați și valorizați, cunoașterea de către comunitatea locală a nevoilor acestei categorii sociale în vederea promovării unei imagini reale. „Acțiunea de vineri reprezintă un marș al demnității tuturor celor care își doresc să se integreze în societate și care vor să fie văzuți, susținuți, acceptați cu aceleași drepturi și obligații ca orice cetățean”, a declarat Eugenia Hodoroabă, președintele Asociației Părinților cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava.
Parteneri ai acestei manifestări sunt Colegiul Național „Spiru Haret” Suceava, Școala Generală „Ion Creangă”, Școala Generală Nr. 1 Suceava, Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Fundația „O Nouă Viață” Siret, A.R.E.A.S Suceava, Școala Generală Nr. 11 Suceava, Școala “Filadelfia”.