Alianța „Bucovina Pentru Viață” (Asociația ProVita Bucovina, APOR Suceava, Bucovina Profundă, Asociația „Sfântul Ioan cel Nou”, Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni” – Suceava, Asociația Familia Ortodoxă „Sf. Ioachim și Ana”, ASCOR Suceava, Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, Fundația Pentru Oameni, Fundația IPAMIA, Asociația Ucrainenilor Ortodocși din Bucovina, Asociația Kozaciok) organizează sâmbătă, 25 martie a.c., având ca punct de întâlnire/pornire esplanada Casei de Cultură Suceava, „Marșul pentru Viață”, pe traseul Casa de Cultură – Prefectura Suceava – Palatul de Justiție – Primăria Suceava – Spitalul Județean / retur pe același traseu, cu punct final Biserica „Sfântul Dumitru”.
Așa cum anunță organizatorii, anul acesta, în intervalul 1-31 martie, în Suceava și în numeroase localități din România și Republica Moldova, se desfășoară „Luna pentru Viață”, având ca moment culminant „Marșul pentru Viață”.
„Marșul pentru Viață” a ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție națională.
Tema anului este „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, temă care aduce pe agenda publică subiectul necesității sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină și continuă descurajarea practicării avortului.
Această practică, brutală și inumană, a devenit un fenomen social grav și constituie un simptom al crizei morale profunde prin care trece societatea noastră.
Date neoficiale arată că în România se fac aproximativ 300 de avorturi pe zi, cumulându-se din 1989 până azi peste 20 de milioane de avorturi.
La Suceava, „Marșul pentru Viață” se organizează de opt ani fiind implicate numeroase asociații și fundații locale reunite în Alianța „Bucovina pentru Viață” și având multiple activități conexe: conferințe, dezbateri, cursuri de informare prin licee, proiecții de filme documentare, emisiuni TV, campanii de pliante, articole în presă tipărită și pe internet, sesiuni de desene pe asfalt, sprijin material și consiliere gratuită pentru femeile în criză de sarcină.
Anul trecut „Marșul pentru Viață” s-a desfășurat în peste 130 de localități printre care București, Cluj, Iași, Oradea, Brăila, Constanța, Timișoara, Focșani, Bacău, Chișinău, iar anul acesta se așteaptă o creștere a numărului de localități implicate.